Abuzul de poziție dominantă pe care Consiliul Concurenței nu îl vede

Există abuzuri de poziție dominantă care se ascund în detaliul unei clauze contractuale și pe care numai un ochi antrenat le descoperă, după luni de investigație. Și există abuzuri care se văd din cosmos, de mari ce sunt. Diferența de preț la inputurile agricole – semințe de cultură, soluții de protecția plantelor, îngrășăminte – dintre România și restul Uniunii Europene face parte din a doua categorie. Este vizibilă cu ochiul liber, o resimt zeci de mii de fermieri la fiecare campanie și, în cele din urmă, o plătim cu toții la raft. Singura instituție care pare să nu o vadă este exact cea plătită să o vadă: Consiliul Concurenței.

O anomalie de manual

Logica pieței spune că, într-o uniune vamală cu liberă circulație a mărfurilor, prețurile la produse identice ar trebui să conveargă, iar acolo unde diferă, ele ar trebui să fie mai mici în statele cu putere de cumpărare mai redusă, nu mai mari. În agricultură se întâmplă exact pe dos. Fermierul român plătește pentru aceleași semințe de cultură cu 25–30% mai mult decât colegul său dintr-un stat membru cu venituri și putere de cumpărare semnificativ mai ridicate, cum sunt Germania sau Polonia. Nu este o impresie; este o constantă, an de an, la produse fabricate de aceleași câteva multinaționale care domină segmentul la nivel european.

La îngrășăminte, tabloul este documentat oficial. Potrivit datelor Eurostat pentru trimestrul al patrulea din 2025, prețurile au crescut în România cu 16,8% față de aceeași perioadă a anului anterior – cea mai mare creștere din întreaga Uniune, la mai mult decât dublul mediei europene de 8%, peste Irlanda (15,3%) și Olanda (12,1%). În timp ce în trei state membre prețurile chiar au scăzut, fermierul român a plătit campion european. La soluțiile de protecția plantelor, structura oligopolistă a ofertei produce aceleași efecte. Suma acestor diferențe nu este o curiozitate statistică: este un transfer masiv și constant de valoare dinspre agricultura românească înspre câțiva furnizori globali.

Ce spune dreptul concurenței

Nu discutăm aici despre prețuri „mari” în sens colocvial, ci despre o categorie juridică precisă. Articolul 102 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene și corespondentul său din dreptul intern, articolul 6 din Legea concurenței nr. 21/1996, interzic folosirea abuzivă a unei poziții dominante, iar prima formă de abuz enumerată de textul tratatului este chiar „impunerea, în mod direct sau indirect, a unor prețuri de vânzare inechitabile”. Jurisprudența europeană, de la United Brands încoace, a construit un test pentru prețul excesiv: raportul dintre preț și costul mediu de producție, pe de o parte, și caracterul inechitabil al prețului fie în sine, fie prin comparație cu produse concurente sau cu alte piețe geografice, pe de altă parte.

Tocmai comparația geografică – prețuri sensibil mai mari într-un stat cu putere de cumpărare mai mică – este unul dintre indiciile clasice pe care o autoritate de concurență ar trebui să le investigheze. Nu spun că verdictul este dat dinainte; abuzul de poziție dominantă prin preț excesiv este, într-adevăr, una dintre cele mai delicate teorii ale prejudiciului, iar dominanța, piața relevantă și caracterul inechitabil trebuie demonstrate riguros. Spun altceva: în fața unei asemenea anomalii, persistente și de o asemenea amploare, o autoritate diligentă deschide o investigație. Nu are luxul de a privi în altă parte.

Cine este investigat, de fapt

Consiliul Concurenței nu doar că privește în altă parte – privește exact în direcția greșită. Energia instituției nu se îndreaptă în prezent către marile multinaționale, giganții care fixează prețul la vârful lanțului, ci către distribuitorii de inputuri agricole din aval, adică tocmai veriga cea mai slabă și victimele impunerilor de preț și alte condiții, care duc tocmai la prețurile excesive semnalate. Distribuitorul român nu dictează nimic, nu poate: primește condiții comerciale pe care le poate accepta ca atare sau poate părăsi piața, lucrează pe marje extrem de mici și este el însuși prima victimă a puterii de piață exercitate în amonte. Pe acest actor deja sufocat se coboară acum aparatul de sancționare.

Este o inversare a priorităților greu de justificat. O autoritate de concurență există pentru a proteja procesul concurențial și, prin el, consumatorul final. Când alege să urmărească veriga strivită și să ignore veriga dominantă, ea nu corectează piața, ci adaugă o a doua apăsare peste prima. Iar când o face cu prețul unei presiuni de timp enorme și, potrivit celor sesizate de cei vizați, cu nesocotirea în serie a garanțiilor procedurale – dreptul la apărare, accesul efectiv la dosar, un termen rezonabil pentru a răspunde – atunci problema nu mai este doar de oportunitate, ci de legalitate a propriei acțiuni.

O plângere care exista deja

Ceea ce transformă neglijența în ceva mai grav este că situația nu a rămas nesesizată. Cel puțin un distribuitor de inputuri agricole a formulat deja o plângere prin care a adus abuzul de poziție dominantă în atenția autorității de concurență. În traducere directă, Consiliul Concurenței nu se poate ascunde în spatele necunoașterii situației. Nu vorbim, deci, despre un fenomen ascuns, pe care autoritatea publică nu l-a observat și nimeni nu l-a semnalat, ci despre o problemă pusă pe masă, în scris, de un actor direct afectat – și lăsată acolo. fără niciun răspuns, nici cea mai mică preocupare. A ignora o sesizare formală privind o situație flagrantă, în timp ce se mobilizează resurse pentru a-i persecuta chiar pe cei care au tras semnalul de alarmă, este mai mult decât o eroare de prioritizare. Este o formă de indiferență instituțională care contrazice însăși rațiunea de a fi a Consiliului Concurenței.

Graba și mandatul

Nu poate fi ignorat nici contextul calendaristic. Mandatul actualului președinte al Consiliului Concurenței, dl. Bogdan Chirițoiu, se încheie la 12 iulie 2026. Este greu de crezut că presiunea de timp resimțită în dosarele împotriva distribuitorilor și zelul cu care sunt duse la capăt nu au nicio legătură cu nevoia ca, la finalul mandatului, bilanțul să arate că „s-a făcut treaba” – oricare ar fi înțelesul acestei sintagme. Numai că eficiența unei autorități de concurență nu se măsoară prin numărul de amenzi aplicate în ultimele săptămâni ale unui mandat, ci prin corectitudinea alegerii țintelor. și prin beneficiile piețelor și, ia ales, ale consumatorilor A sancționa mult și repede pe cine nu trebuie nu este performanță; este risipă de autoritate publică.

Cine plătește, până la urmă

Consecințele nu rămân în lumea abstractă a teoriilor concurenței. Un input agricol mai scump înseamnă un cost de producție mai mare pentru fermier, o marjă erodată pentru distribuitorul deja fragilizat și, la capătul lanțului, un preț mai mare la alimente. Într-o economie în care inflația aferentă alimentelor rămâne o rană deschisă, a lăsa neatins un abuz care scumpește chiar baza lanțului agroalimentar înseamnă a alimenta direct scumpirile pe care restul politicilor publice încearcă, cu greu, să le țină în frâu. Iar dacă semnalul transmis pieței este că cel dominant poate continua nestingherit, în timp ce cel dominat este amendat, atunci prețurile nu au niciun motiv să scadă – dimpotrivă.

O întrebare care așteaptă un răspuns

Ignorarea unei situații grave și evidente, chiar și după ce ea a făcut obiectul unei plângeri, simultan cu prigonirea victimelor directe ale aceluiași abuz, este pur și simplu inadmisibilă. Nu este o chestiune de nuanță tehnică asupra căreia specialiștii pot avea opinii divergente, ci o inversare a rolurilor pe care nicio teorie a prejudiciului nu o poate justifica. Efectele ei vor dura mult după 12 iulie: în prețuri, în încrederea pieței și în credibilitatea instituției.

Rămâne, atunci, o singură întrebare, pe care o adresez deschis. Mai contează pentru cineva ce se întâmplă, de fapt, cu prețurile la inputurile agricole, în România? Mai este cineva la Consiliul Concurenței care să-și asume răspunderea nu pentru câte amenzi a dat, ci pentru ce a ales să nu vadă?

---

Opiniile exprimate în acest material reprezintă comentariul autorului asupra unei chestiuni de interes public privind conduita Consiliului Concurenței și a unor operatori economici cu poziție semnificativă pe piață. Datele Eurostat citate se referă la trimestrul IV 2025, publicate în mai 2026.