Chirițoiu confirmat/Pentru al 4-lea mandat?

I. Obiectul analizei

Prezentul material analizează dacă actualul preşedinte al Consiliului Concurenţei, care a exercitat deja trei mandate succesive, mai poate fi numit pentru un al patrulea mandat, în condiţiile în care art. 15 alin. (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996 prevede, în forma sa în vigoare, că mandatul „poate fi înnoit o singură dată”. Chestiunea nu se soluţionează la nivelul textului, ci pe terenul aplicării legii în timp: dacă plafonul reintrodus se raportează şi la mandatele exercitate anterior intrării lui în vigoare ori dacă „contorul” s-ar relua de la acea dată.

II. Cadrul normativ de referinţă

Art. 15 alin. (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996 (forma în vigoare):

„Durata unui mandat este de 5 ani şi poate fi înnoit o singură dată.”

Formula instituie un plafon, ca o condiție de eligibilitate: mandatul iniţial plus o singură reînnoire, adică cel mult două mandate de membru al Plenului, inclusiv în funcţia de preşedinte.

Art. 15 alin. (2) din Constituţie: legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile — consacrarea neretroactivităţii, principiu de valoare absolută.

Art. 16 alin. (3) din Constituţie: funcţiile şi demnităţile publice pot fi ocupate, „în condiţiile legii”, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară.

Art. 53 din Constituţie: regimul restrângerii exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale (test de proporţionalitate).

III. Situaţia de fapt şi evoluţia legislativă a clauzei de mandat în Plenul Consiliului Concurenței

Preşedintele în funcţie al autorității de concurență a fost numit prima dată în luna mai 2009, ulterior mandatul acestuia fiind reînnoit în 2014/2015 şi, respectiv, în 2021 (al treilea mandat), care expiră la sfârşitul lunii iunie 2026. Sub aspect intertemporal, este esenţială evoluţia clauzei privind numărul de mandate:

(i) redactarea anterioară (Legea nr. 347/2015) prevedea că mandatul putea fi reînnoit o singură dată, indiferent de durata mandatului exercitat anterior — deci un plafon de două mandate;

(ii) acest plafon a fost eliminat prin OUG nr. 6/2020, se pare în favoarea unei singure persoane, modificare în temeiul căreia a devenit posibil cel de-al treilea mandat al dlui Chirițoiu, obţinut în 2021 tocmai în fereastra normativă lipsită de plafon;

(iii) plafonul a fost ulterior reintrodus, în forma actuală a art. 15 alin. (3), prin Legea nr. 71/2024 (cu modificările subsecvente).

Cronologia este, aşadar: plafon (2015) → fără plafon (2020) → plafon reintrodus (2024). 

IV. Analiză juridică

IV.1. Accesul la funcţia publică este o vocaţie, iar nu un drept subiectiv

Spre deosebire de dreptul de a alege şi de a fi ales (art. 36–37 din Constituţie) sau de dreptul la muncă (art. 41 din legea fundamentală), accesul la funcţiile şi demnităţile publice prevăzut de art. 16 alin. (3) din Constituţie nu constituie un drept fundamental subiectiv, ci o vocaţie, exercitabilă „în condiţiile legii”. Această calificare este constantă în jurisprudenţa constituţională.

Din ea decurg trei consecinţe relevante. Prima: legiuitorul dispune de o marjă largă de apreciere în stabilirea condiţiilor de eligibilitate, iar plafonarea numărului de mandate este o asemenea condiţie, de acelaşi rang cu celelalte cerinţe pe care le impune însăşi Legea nr. 21/1996 (cetăţenie, vechime de minimum 10 ani, probitate civică, lipsa incompatibilităţilor etc.). A doua: candidatul nu poate opune un „drept câştigat” de a fi numit ori reînnoit în funcție; el deţine o simplă aptitudine, iar nu un drept subiectiv asupra unui mandat viitor. A treia: fiind vorba despre o condiţie de acces sau de eligibilitate, iar nu despre restrângerea unui drept fundamental, ea nu se analizează prin grila art. 53 din Constituţie şi nu îi este aplicabil testul de proporţionalitate aferent.

IV.2. Plafonul de mandate este o condiţie de eligibilitate apreciată la numire

Plafonul „o singură dată” produce efecte pro futuro: el guvernează dacă se mai poate face o numire nouă. Îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate se verifică la momentul numirii, sub legea atunci în vigoare. Împrejurarea că persoana a exercitat anterior trei mandate este o stare de fapt prezentă, raportată la norma prezentă.

A lua în considerare un fapt trecut drept element al unei condiţii care produce efecte pentru viitor nu reprezintă retroactivitate. Retroactivitatea ar presupune ca legea nouă să modifice validitatea ori efectele deja produse ale mandatelor anterioare; or, acestea rămân pe deplin valabile şi îşi păstrează integral efectele. Mecanismul este acelaşi prin care o condiţie de tipul „cel sancţionat ori condamnat anterior nu poate fi numit” nu este socotită retroactivă, deşi se raportează la un fapt din trecut: norma reglementează accesul viitor, folosind un criteriu de stare prezentă.

Singura limită pe care neretroactivitatea o impune efectiv priveşte mandatul în curs: al treilea mandat, aflat în derulare, este protejat până la finalul său iar reintroducerea plafonului nu îl poate scurta — aplicarea imediată a legii noi nu atinge efectele deja produse ale unei situaţii în curs. 

Sub aspect aritmetic, „o singură dată” înseamnă mandat iniţial plus o reînnoire, adică două mandate. Cu trei mandate efectuate, plafonul este deopotrivă epuizat şi depăşit. În consecinţă, un al patrulea mandat este, ca regulă, exclus.

IV.3. Argumentul de securitate juridică / încredere legitimă: analiză şi respingere

Teza contrară nu se poate întemeia nici pe existenţa unui drept la funcţie (exclusă la pct. IV.1), nici pe art. 16 alin. (3). Singurul argument serios rămâne cel de securitate juridică şi încredere legitimă, dedus din secvenţa particulară legiuitorul elimină plafonul (2020) – reintroduce plafonul (2024): statul a autorizat expres un regim fără plafon şi a acordat sub imperiul lui mandatul al treilea, astfel încât reataşarea ulterioară a unei consecinţe de „numărare” ar afecta previzibilitatea.

Argumentul nu poate fi reţinut, pentru următoarele motive:

(a) securitatea juridică şi încrederea legitimă protejează situaţiile juridice constituite şi efectele lor — aşa cum este validitatea mandatului al treilea şi exercitarea lui până la termen — iar nu o simplă expectativă la un mandat viitor. Nu există o încredere legitimă protejabilă în menţinerea pe durată nedeterminată a unui regim juridic permisiv; corolarul caracterului de vocaţie (pct. IV.1) este tocmai facultatea legiuitorului de a modifica oricând, pentru viitor, condiţiile de acces;

(b) absenţa unei norme tranzitorii nu echivalează cu o garanţie de neaplicare; dimpotrivă, regula de drept este aplicarea imediată a legii noi situaţiilor şi raporturilor viitoare;

(c) a admite argumentul că încrederea legitimă este suficientă ar însemna a transforma vocaţia într-un drept câştigat şi a eluda concluzia de la pct. IV.1; previzibilitatea legii nu poate avea acest efect.

Distinct, eventualele rezerve privind independenţa autorităţii ori tehnica „legiferării cu dedicaţie” privesc oportunitatea şi calitatea reglementării, iar nu validitatea aplicării ei în timp; ele nu susţin, pe fond, teza eligibilităţii.

V. Concluzii

1. Plafonul instituit de art. 15 alin. (3) din Legea nr. 21/1996 operează ca o condiţie de eligibilitate apreciată la momentul numirii. Cele trei mandate deja exercitate se iau în calcul, iar un al patrulea mandat este, ca regulă, exclus.

2. Luarea în considerare a mandatelor anterioare nu constituie aplicare retroactivă a legii, ci aplicare imediată a unei condiţii de acces cu efecte pentru viitor. Neretroactivitatea protejează exclusiv mandatul în curs, care nu poate fi scurtat şi se va exercita până la termenul său.

3. Teza eligibilităţii supravieţuieşte numai ca argument de securitate juridică / încredere legitimă, legat de fereastra 2020–2024. În opinia noastră, acest argument este insuficient pentru a fi, cel mai probabil, reţinut; rămâne însă apt să fundamenteze o candidatură şi o apărare credibilă.

4. Pe plan procedural, aprecierea eligibilităţii revine în primul rând autorităţii de numire. O numire care ar nesocoti condiția de eligibilitate expune emitentul la contestări împotriva actului de numire și ar pune sub semnul întrebării legalitatea actelor administrative semnate de o persoană care nu îndeplinea condițiile legale la data numirii.