Proiectul de țară

România aniversează în curând 35 de ani de economie de piață, într-un climat tensionat, marcat de un proces electoral prelungit, din care lipsesc ideile, dar abundă acuzațiile și strigătele care vor să acopere tocmai lipsa de idei.

Cum este România după 35 de ani? Mai bine, mai rău? Și una, și alta. S-au mai făcut lucruri, dar este uluitor să observăm că cea mai mare parte a infrastructurii publice datează din perioada de dinainte de 1989 iar starea acesteia este mai proastă decât oricând. Nu există nicio explicație rezonabilă pentru care în condițiile unui PIB în continuă creștere starea infrastructurii din domenii esențiale precum transporturi, energie sau sănătate este într-o continuă agravare, nivelul de investiții este foarte scăzut și lipsește orice perspectivă, către unde ne îndreptăm.

Ce ne lipsește?

Un proiect de țară. Copiem, preluăm ca atare diverse metode și soluții, dar nu avem obiective proprii, nu există vreun drum de urmat și o destinație. Rostogolim lozinci și stăm servili la ușa diverselor puteri mondiale, în loc să stăm pe picioare și să cerem să fim tratați ca egali.

Este nevoie, deci, de un proiect de țară, care să indice direcțiile de urmat, obiectivele și resursele care pot conduce la atingerea acestora.

Este nevoie de ambiție, popoarele ambițioase au ieșit din mediocritate, în timp ce acelea care au pus capul în jos au pierdut. În lumea asta largă nu îți vrea nimeni binele, guvernele altor țări sau investitorii nu sunt samariteni, vor da doar ca să ia înapoi înzecit. Chiar dacă termenul ”suveranist” este privit peiorativ și combătut ca fiind desuet, negativ, adevărul este că oamenii se grupează întotdeauna după afinități, cultură și alți factori, nu există vreun sat mondial și nici nu va exista vreodată. Schimbul comercial între țări nu înseamnă să stai cu ușa larg deschisă și să intre oricine la tine în casă, indiferent de intențiile sale, schimbul comercial rămâne doar atunci când este reciproc avantajos și când nu duce la dezechilibre prea mari pentru una dintre părți. Este ceea ce încearcă să regleze în prezent Statele Unite ale Americii și, în ciuda faptului că tarifele de import au fost considerate ca fiind dintr-o altă epocă și nepotrivite, iată că atotputernica Chină a trebuit să se așeze la masă cu negociatorii americani și să încerce să cadă la pace. Ceea ce se va și întâmpla până la urmă, pentru că dintr-un război comercial ar pierde amândouă, în vreme ce o pace corectă ar fi reciproc benefică.

România trebuie să meargă înainte, nu există, în istorie, nimic altceva, dar ca să meargă înainte nu se mai poate ca până acum, fără direcție, fără ambiție, fără proiect de țară.