Unitatea economică în dreptul concurenței

Dreptul concurenței operează adesea cu noțiuni diferite de cele din alte materii ale dreptului, inclusiv cu noțiuni care trec dincolo de răspunderea limitată care este în general aplicabilă societăților, în sensul că asociații sau acționarii nu pot fi ținuți responsabili pentru datoriile filialelor pe care le dețin.

Astfel, într-una dintre deciziile remarcabile, de referință ale Curții de Justiție a Uniunii Europene – Decizia CJUE din data de 10 septembrie 2009 în cauza C-97/08 (cauza Akzo Nobel I) – instanța unională a stabilit, cu putere de lege, că o societate-mamă răspunde solidar pentru încălcări ale regulilor de concurență săvârșite de către o filială asupra căreia aceasta deține o influență decisivă și a statuat că există o prezumție relativ de influență decisivă atunci când capitalul social este deținut în proporție de 100% de către un anumit asociat.

Astfel, conform acestei decizii a CJUE: ”Din ansamblul acestor considerații rezultă că Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept când a hotărât că, atunci când o societate-mamă deține 100% din capitalul filialei sale, există o prezumție relativă potrivit căreia această societate-mamă exercită o influență decisivă asupra comportamentului filialei sale.”, paragraf 63.

”În consecință, întrucât în ceea ce privește imputabilitatea încălcării Comisia nu este ținută să prezinte, în etapa comunicării privind obiecțiunile, alte elemente decât proba referitoare la deținerea de către societatea-mamă a capitalului filialelor sale, argumentul recurentelor referitor la încălcarea dreptului la apărare nu poate fi primit.”, paragraf 64

”În această privință, trebuie să se arate că, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 56 din prezenta hotărâre, dreptul comunitar al concurenței se întemeiază pe principiul răspunderii personale a entității economice care a săvârșit încălcarea. Or, dacă societatea-mamă face parte din această unitate economică care, astfel cum se arată la punctul 55 din această hotărâre, poate fi constituită din mai multe persoane juridice, se consideră că această societate-mamă răspunde în solidar cu celelalte persoane juridice care constituie această unitate pentru încălcările dreptului concurenței. Astfel, chiar dacă societatea-mamă nu participă direct la încălcare, într-o astfel de ipoteză, aceasta exercită o influență decisivă asupra filialelor care au participat la încălcarea respectivă. De aici rezultă că, în acest context, răspunderea societății-mamă nu poate fi considerată o răspundere independentă de culpă.”, paragraf 77.

În aplicarea regulii unității economice, Legea concurenței nr.21/1996, republicată, prevede, la art.55, alin. (1²): ”În determinarea cuantumului maxim al amenzii poate fi avută în vedere cifra de afaceri realizată la nivel mondial de toate persoanele fizice şi juridice ce constituie o singură unitate economică, astfel cum aceasta este definită şi aplicată în jurisprudenţa Uniunii Europene. Persoanele care fac parte din unitatea economică răspund personal şi în solidar cu celelalte persoane juridice care constituie respectiva unitate economică pentru plata cuantumului amenzii aplicate pentru încălcarea săvârşită. Executarea amenzii poate începe cu prioritate asupra activelor din România aparţinând unităţii economice reţinute răspunzătoare pentru săvârşirea faptei, fără ca finalizarea procedurii de executare a sancţiunii de la oricare dintre persoanele ce formează unitatea economică să fie condiţionată de declararea ca insolvabilă a celei asupra căreia s-a început iniţial executarea.”

Adică, în contextul unei încălcări în care operează prezumția de unitate economică iar aceasta nu este răsturnată de societatea-mamă împotriva căreia operează, este obligatorie impunerea unei amenzi inclusiv acesteia, care va fi, de regulă, calculată la cifra de afaceri mondială totală a acesteia.

În cazuistica de concurență, prezumția de exercitare a unei influențe decisive asupra unei filiale este extrem de greu de răsturnat, astfel că chiar dacă aceasta este doar relativă, posibilitatea practică de a fi răsturnată este foarte redusă.

Existența unității economice obligă Consiliul Concurenței să analizeze, ex officio, existența acesteia, să o rețină dacă este întrunit criteriul deținerii a integralității capitalului social al filialei, și să aplice amenda societății-mamă, cu excepția cazului în care aceasta reușește să răstoarne prezumția cu probe care să arate că filiala își desfășura activitatea complet autonom, fără nicio implicare din partea asociatului.