O piață care se clatină, cu securea Consiliului Concurenței deasupra capului

Piața despre care scriu acum este una importantă, într-un domeniu care nu este însă în atenția Consiliului Concurenței: piața inputurilor agricole, termen generic care include tot ceea ce au nevoie cultivatorii pentru culturile lor, de la sămânță la soluții de protecția plantelor și îngrășăminte. Tot sectorul agri-business suferă sub efectul a trei forțe negative, care lovesc simultan: seceta prelungită (pedologică), efect al schimbărilor climatice, intervenții legislative dure (așa cum a fost blocarea anul trecut a plăților care trebuiau efectuate pe tot lanțul de aprovizionare cu inputuri, o intervenție brutală, prin ordonanță de urgență asumată de cel mai prost guvern din istoria României) și impunerea discreționară a condițiilor de comercializare de către coloșii mondiali care au acaparat piața românească.

Un domeniu esențial pentru siguranța națională, aflat însă într-un con de umbră. O umbră din care au crescut, în ultimii ani, câțiva producători mondiali giganți, rod al unor operațiuni de concentrare economică autorizate, ezitant, de către Comisia Europeană, pe motivul că, totuși, giganții pot investi mai ușor în cercetarea unor soiuri de plante și a unor produse mai adecvate pentru a face față schimbărilor climatice în curs.

De fapt, domeniul a intrat puțin în atenția Consiliului Concurenței, dar nu sub forma unei investigații utile de cunoaștere a piețelor, care ar fi fost extrem de utilă, ci a unui caz de cartel între giganții rezultați din concentrările economice autorizate de Comisia Europeană (ceea ce îmi aduce aminte de unul din cazurile timpurii ale Consiliului Concurenței, după ce autoritatea a autorizat o concentrare economică a trebuit să investigheze și să sancționeze noua entitate pentru un flagrant abuz de poziție dominantă). Cartelurile sunt de asemenea favorizate de o concentrare mai mare a pieței, așa cum este și abuzul de poziție dominantă, foarte vizibil de altfel deja pe piața din România a inputurilor agricole, cu marea majoritate a distribuitorilor și a clienților finali cu putere foarte redusă de negociere sau chiar inexistentă în fața marilor producători mondiali, pentru care piața din România este importantă și care trebuie, nu-i așa, exploatată la maxim. La maximul de profit.

De fapt, aici abuzul de poziție dominantă este chiar un eufemism, piața de inputuri pentru agricultură din România, probabil și din Uniunea Europeană, este efectiv strivită de voința marilor producători iar supraviețuirea a devenit o probă de mare măiestrie.

Din motive încă necunoscute acuzația de cartel s-a metamorfozat într-una de înțelegeri verticale de fixare a prețurilor de revânzare între coloșii mondiali și firavele firme românești, la care se adaugă câțiva distribuitori mai importanți. Acuzațiile sunt chiar mai firave decât firmele acuzate că s-ar fi înțeles cu coloșii, practic nu există din punct de vedere juridic și contrazic flagrant realitatea economică.

Nu contează, Consiliul Concurenței pare un tren pe șine, care nu mai are frâne și riscă să strivească sub greutatea unei sancțiuni de nivelul celor care pot fi aplicate de acesta, cam toată piața de distribuție en gros de inputuri agricole. Acest fapt ar putea avea efecte în lanț asupra tuturor fermierilor români și, de la ei, mai departe, în competivitatea exporturilor de produse agricole și în prețurile la alimente pe piața internă, deci asupra securității alimentare a României.

Se va opri trenul Consiliului Concurenței înainte de a produce un dezastru? Urmează să vedem.