Unitatea economică în dreptul concurenței, era pe când nu s-a zărit, azi o vedem și nu e

Astăzi Consiliul Concurenței a informat opinia publică în legătură cu o sancțiune, pe piața de colectare și neutralizare a deșeurilor medicale, pe care a prezentat-o ca impresionantă, adică ”aproximativ 1 milion de Euro”, conform unui anunț făcut prin week-end-ul trecut de șeful acestei autorități.

Este ceva remarcabil în acest anunț, în acest caz? Nici măcar nu este de fapt o informație recentă, deoarece amenda a fost aplicată în luna aprilie, acum aproape 7 luni, iar deși Consiliul Concurenței este foarte prompt în a anunța amenzile aplicate întreprinderilor, nu a apărut nici până în prezent obișnuitul comunicat pe pagina de internet a instituției.

Și totuși există ceva notabil în acest caz, care are legătură cu suma amenzii, care putea fi cu siguranță mult mai impresionantă.

Partea interesantă, pe care o știu în condițiile în care am fost implicat în echipa juridică care a acordat asistență în acest caz este analiza/lipsa analizei unei noțiuni extrem de interesante. Este vorba de incidența, de aplicarea sau nu a ”unității economice”, o noțiune importantă, dar puțin cunoscută a dreptului concurenței.

Unitatea economică, care este o creație integrală a Curții de Justiție a Uniunii Europene este, în esență conform definiției pe care am inserat-o în ”Legislația Concurenței. Comentarii și explicații”, Editura Wolters Kluwer, 2024, o, ”Noţiune dezvoltată în practica Comisiei Europene şi confirmată de instanţele Uniunii Europene, prin care întreprinderile care deţin controlul asupra altor întreprinderi răspund împreună cu acestea pentru încălcarea de către filiale a art. 5 sau 6 din Legea concurenţei, respectiv art. 101 sau 102 din TFUE, dacă filialele nu îşi stabilesc în mod autonom comportamentul pe piaţă, ci aplică instrucţiunile date de societatea-mamă, cu care are legături economice, organizatorice şi juridice strânse. Unitatea economică este bazată pe ficţiunea juridică conform căreia întreprinderea-mamă şi filiala sa constituie o entitate unică în ceea ce priveşte răspunderea pentru săvârşirea faptelor anticoncurenţiale. Unitatea economică este prezumată în condiţiile în care o societate-mamă deţine 100% sau cvasi-totalitatea capitalului unei filiale.”

Conform considerentului 77 din Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene din 10 septembrie 2009 în cazul C-97/08 (Akzo Nobel I) ”dreptul comunitar al concurenței se întemeiază pe principiul răspunderii personale a entității economice care a săvârșit încălcarea. Or, dacă societatea-mamă face parte din această unitate economică care, astfel cum se arată la punctul 55 din această hotărâre, poate fi constituită din mai multe persoane juridice, se consideră că această societate-mamă răspunde în solidar cu celelalte persoane juridice care constituie această unitate pentru încălcările dreptului concurenței. Astfel, chiar dacă societatea-mamă nu participă direct la încălcare, într-o astfel de ipoteză, aceasta exercită o influență decisivă asupra filialelor care au participat la încălcarea respectivă. De aici rezultă că, în acest context, răspunderea societății-mamă nu poate fi considerată o răspundere independentă de culpă.”

Or, în perioada existenței cartelului sancționat prin decizia Consiliului Concurenței anunțată în week-end actuala societate Sterileco, care se numea pe atunci Stericycle România, era controlată integral de societatea Stericycle, Inc, din Statele Unite ale Americii, care deținea 100% din capitalul său social și inclusiv administratorii filialei din România erau cetățeni americani, numiți din rândul conducerii superioare a Stericycle, Inc. Deci, după toate criteriile aplicabile unității economice, societatea Stericycle, Inc, ar fi trebuit să figureze ca învinuită în decizia de sancționare a Consiliului Concurenței. Dar nu apare. Nu rezultă de nicăieri din această decizie nici dacă măcar a fost analizată operarea acestei prezumții, care, teoretic, poate fi răsturnată, ceea ce ar fi presupus ca Stericycle, Inc să aibă posibilitatea de a își prezenta punctul de vedere. Chiar dacă între timp Stericycle, Inc vânduse filiala din România, asta nu înseamnă nici că responsabilitatea sa, care este una personală, a încetat, nici că ar fi putut fi transferată altcuiva, prin actul de vânzare-cumpărare.

Dacă răspunderea Stericycle, Inc, ar fi fost reținută de către Consiliul Concurenței, amenda ar fi fost de 15 ori mai mare, în cazul cel mai conservator am fi vorbit de cel puțin 15 milioane de dolari SUA. Mai mult, dacă s-ar fi ținut cont de faptul că în 2023 Stericycle, Inc, a fost cumpărată de grupul Waste Management, tot din Statele Unite ale Americii, cu tot cu preluarea acestei răspunderii contravenționale în România, pentru că este vorba de un transfer universal, nivelul amenzii ar fi ajuns la vreo 100 milioane dolari SUA!

Sigur, nivelul unei amenzi nu poate fi un scop în sine iar Consiliul Concurenței este ținut întotdeauna să respecte principiul proporționalității, dar este foarte ciudat că nu am putut primi un răspuns la întrebarea ”când este aplicată și când nu este aplicată unitatea economică”. De fapt aplicarea unității economice este obligatorie, ori de câte ori condițiile stabilite de CJUE sunt întrunite iar aici păreau să fie. Consiliul Concurenței a considerat că nu ar fi vorba de o răspundere a societății-mamă a fostei Stericycle România, dar fără să scrie vreun cuvânt pe acest subiect, astfel că practica administrativă și cea judecătorească (Sterileco a contestat în justiție decizia de sancționare, pe motivul neacordării unei imunități la amendă, deși beneficiase de politica de clemență, despre care Consiliul Concurenței nu a făcut vorbire sâmbătă) rămân mai sărace.