Pentru o autoritate de concurență și de reglementare a piețelor

În din ce în ce mai multe state membre ale Uniunii Europene autoritatea națională de concurență a început să preia din ce în ce mai multe atribuții și chiar să înglobeze și alte autorități publice cu atribuții apropiate.

Acesta este cazul, de exemplu, în Polonia, unde autoritatea de concurență este și autoritate de protecția consumatorilor (UOKiK), în Spania, unde există deja Comisia Națională a Piețelor și de Concurență (CNMC), care pe lângă aplicarea regulilor de concurență se ocupă și de reglementarea sectoarelor audiovizualului, aeroportuar, energia, feroviar, servicii poștale și telecomunicațiile, în Olanda, unde avem Autoritatea pentru Consumatori și Piețe sau în Italia (Autoritatea Garantă a Concurenței și a Piețelor – AGMC) care aduce la un loc aplicarea regulilor de concurență propriu-zise și a celor de protecția consumatorilor.

Trendul acesta este menit să continue cu siguranță iar rațiunile sunt cel puțin acestea: eficientizarea și reducerea costurilor administrației publice, pe de o parte, și multiplicarea regimurilor juridice care au ca finalitate protejarea consumatorilor, din diverse perspective, mai ales pentru economia digitală, pe de altă parte.

Chiar și în România pe lângă cele două legi ale concurenței pe care le aplică Consiliul Concurenței (Legea nr.11/1991 și Legea nr. 21/1996), acesta a primit în ultimii ani din ce în ce mai multe atribuții suplimentare: aplicarea şi respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2019/1.150 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 iunie 2019 privind promovarea echităţii şi a transparenţei pentru întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online sau aplicarea şi respectarea dispoziţiilor Regulamentului (UE) 452/2019 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 martie 2019 de stabilire a unui cadru pentru examinarea investiţiilor străine directe în Uniune.

Multiplicarea competențelor Consiliului Concurenței este o constantă puternică a ultimilor 10 ani, vizibilă deja și care întărește ideea de fond că această instituție nu mai este doar ”autoritatea de concurență”.

Mai mult, pentru a întări ideea remarcăm și apariția, în cadrul Consiliului Concurenței, a două ”instituții” cu rol de reglementare sectorială: Consiliul de Supraveghere Feroviară și Consiliul de Supraveghere Navală.

În aceste condiții sunt întrunite premisele de fond pentru ca domeniul concurenței și domeniile de reglementare sectorială să cunoască în sfârșit o reformă adevărată, prima de la aderarea României la Uniunea Europeană, prin crearea unei Autorități de Concurență și de Reglementare a Piețelor, care să reunească pe lângă actualul Consiliu al Concurenței, autoritatea de protecția consumatorilor, reglementatorii din energie, telecomunicații și de reglementare în serviciile comunitare de utilități publice, de exemplu.

Ca argument final în favoarea acestei reforme, trebuie avut în vedere și faptul că obiectivul final al tuturor autorităților menționate, fie că este Consiliul Concurenței, ANPC, ANRE, ANCOM sau ANRSC este același, unic, și anume protejarea consumatorilor, prin mijloace diferite, dar cu aceeași destinație. Autoritățile de reglementare menționate operează în industrii caracterizate de existența unor monopoluri naturale, unde reglementarea devine ceea ce este cunoscut ca ”substitut de concurență”, urmând ca sub orice alte aspecte regulile de concurență să rămână valabile, ori de câte ori aceasta se poate manifesta, ceea ce implică, în mod esențial, coordonarea politicilor și activităților între reglementatori și Consiliul Concurenței, cel mai ușor de realizat în cadrul aceleiași structuri, cu o unică formă juridică. Deci, o mai eficientă aplicare a reglementărilor sectoriale, în armonie perfectă cu regulile de concurență.

În această modalitate economiile financiare realizate ar fi importante și ar permite, printre altele, aducerea nivelului de salarizare al personalului din Consiliul Concurenței actual și din autoritățile de reglementare la un nivel corespunzător importanței activităților desfășurate, ca și al responsabilității pentru desfășurarea acestora în condiții corecte, obiective și benefice consumatorilor și piețelor (pentru că oricărui drept îi corespunde o responsabilitate).

Crearea Autorității pentru Concurență și Reglementarea Piețelor ar permite inclusiv ca birourile Consiliului Concurenței, care își desfășoară activitatea în prezent în spații în general improprii, risipite în locații diferite în Casa Presei, să fie relocate în unele dintre spațiile deținute în prezent de către celelalte autorități și instituții care ar trebui să fuzioneze, mult mai adecvate unei instituții publice de această importanță.

De aceea lansez aici acest această idee, pe care legiuitorul român să o poată analiza și dezvolta într-un proiect de reformă din care cu toții, atât consumatorii români, cât și angajații din aceste instituții, să poată beneficia.