În apărarea lui Vlad Voiculescu

Vlad Voiculescu este genul de persoană care atrage cele mai vii reacții, oriunde unde trece, fie de sprijin, fie de antipatie.  Dacă manifestările de simpatie au la bază percepția că Vlad Voiculescu este altfel decât restul clasei politice, nu este la fel evident ce provoacă atacurile împotriva sa, care depășesc, cu siguranță, prin amploare și înverșunare, orice greșeli sau stângăcii ar face acesta. Într-o administrație publică copleșită de incompetență, cu numeroși șefi de autorități publice flagrant nepotriviți pentru pozițiile pe care le ocupă, corupți și indolenți, Vlad Voiculescu este cu câteva clase bune peste armata de funcționari și demnitari cu zeci de ani de experiență în administrația publică, ceea ce ar fi trebuit să le dea acestora un avantaj.  Ce provoacă atunci reacțiile, adesea furibunde, întâlnite în spațiul public?

Cel mai probabil răspuns la această întrebare este că Vlad Voiculescu este un element alogen sistemului administrației publice din România care, în plus, are ambiția de a face schimbări de mentalități și de activitate care pun în pericol dacă nu bunăstarea, măcar liniștea armatei de funcționari și demnitari menționată.  Dacă motivația revărsării de reproșuri și chiar insulte la adresa lui Vlad Voiculescu ar fi o presupusă incapacitate a acestuia de a gestiona problemele domeniului sănătății, prin analogie ar trebui ca majoritatea celor care conduc instituții publice în România să fie luați pur și simplu pe sus și să fie trimiși de cetățeni, conform vorbei populare, ”unde a nins și nu s-a prins”. Nu se întâmplă însă așa ceva, dimpotrivă toleranța opiniei publice față de șefii de instituții care paralizează în mod evident funcționarea acestora este foarte mare.  

În acest caz singura explicație logică a criticilor și atacurilor la Vlad Voiculescu nu poate fi decât că acesta, într-adevăr, deranjează.  Deranjează mult și deranjează interese mari. Amploarea reacțiilor împotriva sa nu poate fi decât pe măsura intereselor care se simt amenințate. Așa că nu poate fi vorba doar de faptul că vine în administrație dinspre sectorul privat (companii și ONG-uri) deoarece mulți alți demnitari publici sunt în această situație, inclusiv Prim Ministrul Florin Cîțu, un eminent bancher și specialist în finanțe. 

Într-un interviu recent la Pro TV Vlad Voiculescu declara chiar că a primit amenințări cu moartea. Este o situație cât se poate de gravă și în ciuda grozăviei sale este credibilă – mi s-a întâmplat și mie să fiu amenințat să o las mai ușor în perioada în care eram Șef al Corpului de Control al Guvernului Cioloș – da, așa ceva se întâmplă în România.

În aceste condiții sunt tentat să spun, ca și Nicu Steinhardt, așa cum este consemnat în ”Jurnalul Fericirii”, că ”țin de dinainte cu învinsul”, chiar dacă, așa cum era cazul și la Nicu Steinhardt, nu avem de-a face cu un învins. 

Atunci când vezi cine îl atacă pe Vlad Voiculescu reacția firească a oricărui om de bună credință este să se îndoiască de cele aruncate în spațiul public de denigratori și de motivațiile acestora. Oameni care au contribuit ca autori sau doar complici la dezastrul post-decembrist din România, inclusiv dezastrul din sectorul sanitar, se înghesuie acum să lovească în Vlad Voiculescu cu o râvnă pe care dacă ar fi folosit-o măcar în parte și în exercitarea atribuțiilor lor și în activitățile lor curente, România și sistemul său sanitar ar fi arătat mult mai bine. Dacă ne-am lua după numărul și intensitatea atacurilor la Vlad Voiculescu, acesta ar trebui să fie un om foarte rău, aproape un diavol. Cum însă nu numărul și intensitatea cu care sunt exprimate niște idei contează, ci și cine le spune și cât de logice sunt acestea, balanța se înclină nu împotriva, ci în favoarea lui Vlad Voiculescu.  Asta nu înseamnă, desigur, că Vlad Voiculescu este perfect. Face greșeli de comunicare și s-ar putea să nu aibă încă abilitățile manageriale pentru a gestiona un domeniu atât de dificil cum este cel al sănătății.  Intențiile bune enunțate de acesta nu sunt cu siguranță suficiente. Ca și în cazul oricui altcineva contează însă tendința, modul în care o persoană evoluează, măsura în care pierde sau nu contactul cu realitatea și cu bunul simț. Or, din acest punct de vedere, cel puțin, Vlad Voiculescu nu dă motive reale de a fi contestat cu vehemența cu care este contestat încă de dinainte de a prelua, din nou, mandatul de ministru al sănătății. 

Concluzia mea la atacurile la care este supus Vlad Voiculescu, chiar și după ce a pierdut funcția de ministru, este că substratul lor nu este în persoana acestuia și într-o eventuală nepotrivire cu un astfel de rol. De aceea am considerat că trebuie să mă exprim prin acest articol în favoarea sa și împotriva intereselor meschine și mercantile care transpar din campania mediatică la care este supus Vlad Voiculescu.

De altfel, cel mai bine vorbește despre Vlad Voiculescu el însuși, așa cum se întâmplă în această prezentare, pe care vă invit să o urmăriți până la capăt.