O încălcare a prezumției de nevinovăție și a obligației de confidențialitate

Cu siguranță ceva nu este în ordine la Consiliul Concurenței. Anomalii mai mari sau mai mici au putut constata în ultima vreme mulți dintre avocații implicați în asistență juridică în dreptul concurenței.

Dar ceea ce a pățit în această zi una dintre multele întreprinderi implicate în investigația pe piața lemnului, aflată în curs de finalizare, întrece orice închipuire.

Practic, după ce întreprinderea respectivă primise deja de 2 (două) ori voluminosul raport de investigație (541 pagini!) și anexele la acesta, astăzi s-a pomenit cu invitația la audieri, opisul documentelor și raportul de investigație pe CD lipite cu scotch la poarta societății, fără ca măcar cineva să fii bătut la ușă, așa cum se procedează în mod normal. Pe doamna inspector de concurență care a lipit actele pe poartă o fi intimidat-o inscripția ”Câine rău” de pe poartă. Posibil. Putea să sune însă la telefonul firmei, să invite pe cei de acolo să ridice (a treia oară, asta este) documentele. Nu a făcut-o. Putea merge la punctul de lucru, aflat la mică distanță. Nu a făcut nici asta.

Dar nu aceasta este problema. Problema este că întreprinderile investigate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la emiterea unei decizii de sancționare de către autoritatea de concurență – de fapt chiar până la emiterea unei hotărâri judecătorești cu privire la respectiva decizie.

De asemenea, problema este că inspectorii de concurență au obligația de a păstra confidențialitatea ”datelor și informațiilor” (sic!) din raportul de investigație. Numai că, ce să vezi, inspectorii de concurență lasă raportul de investigație, pe CD, agățat de poartă, la îndemâna oricui vrea să se servească, cu tot cu o hârtie mare, care scrie ce conține acesta. Având în vedere că acest procedeu nu este prevăzut și nu este uzitat în materia concurenței, afișarea unor documente confidențiale nu înseamnă decât că întreprinderea ajunge în ”gura târgului” – lucrurile acestea s-au întâmplat într-un mic oraș din provincie.

Este o încălcare gravă a obligațiilor de serviciu ale inspectorilor de concurență și a drepturilor întreprinderilor investigate. Este doar una dintre anomaliile (revin la acest termen) din investigația pe piața lemnului care, după ce a cuprins un număr (neverosimil) de 95 (nouăzecișicinci) de ”carteliști” (record mondial absolut, probabil), a reușit să ”evapore” vreo 53 de societăți, fără nicio motivație aparentă. Cine a rămas? Granzii pieței lemnului din România: Kronospan, Schwaighoffer și Egger, alături de o puzderie de mici societăți, aflate la cheremul acestora, dar acuzate că ar fi stat la masă de la egal la egal. Care este informația interesantă? Că Schwaighoffer, Egger și Kronospan scapă extrem de ușor, deoarece în loc să fie acuzați de trucarea a zeci de licitații pentru masă lemnoasă (în dreptul concurenței fiecare licitație reprezintă o piață relevantă distinctă), sunt puși, la grămadă cu pigmeii pieței într-o așa-zisă ”înțelegere complexă, unică și continuă”. Adică, în loc să primască 34 de amenzi, așa cum este cazul Kronospan, care recunoaște că a săvârșit 34 de încălcări, primește una singură, și aceea redusă, pe promisiuni și recunoașteri – ”Să fie primit”, zic, probabil, granzii industriei lemnului, care oricum nu fac profitul în România ci îl trimit peste granițe, cu tot cu lemnul României.

Nu detaliez mai mult cu privire la investigația de pe piața lemnului, în această fază dar vă îndemn să stați cu ochii pe Consiliul Concurenței. Nu este în regulă ce se întâmplă acolo.