O problemă de rezolvat la București

Aproximativ 500 Euro/fiecare locuitor cu drept de vot din București. Atât va costa ambiția actualului primar-general al Capitalei de a crea nu mai puțin de 22 companii municipale la București și de a le înzestra, ”generos”, cu cel puțin 600 milioane de Euro (șasesutedemilioane!). Cuantumul exact al ajutorului de stat acordat companiilor municipale nu este încă stabilit dar va fi cu siguranță mai mare decât cele 600 milioane de Euro primite de companiilor municipale ca aport de capital social și împrumuturi fără dobândă, având în vedere că ar trebui adăugate și avantajele care decurg din încredințarea directă, fără proceduri competitive, a unor contracte importante și dobânda pe care Comisia Europeană o va aplica la sumele de mai sus.

Totalul ar putea ajunge spre un miliard (!) de Euro – jumătate din bugetul pe un an al Bucureștiului – ceea ce ar face ca sumele care vor trebui returnate să corespundă cu mai mult de 500 Euro pentru fiecare bucureștean cu drept de vot. Este vorba de unul din cele mai mari ”tunuri” date vreodată în România, ziua în amiaza mare și pe spezele unui oraș sufocat de probleme.

Numai în 2020 pentru companiile municipale a fost alocată suma de 1,1 miliarde lei, adică aproape 250 milioane de Euro.

Banii aceștia nu sunt doar cheltuiți ilegal, în dauna altor nevoi ale Capitalei și contrar Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, ci și ineficient. Deși ar trebui să își acopere măcar cheltuielile de operare, în al 3-lea an de operare, companiile municipale sunt în continuare dependente de ajutorul de stat de la bugetul Municipiului București, fără nicio perspectivă și fără niciun plan de afaceri, care să facă ca acestea să servească scopurilor pentru care au fost înființate.

Din acest motiv, Comisia Europeană, sesizată pentru recuperarea ajutorului de stat ilegal, nu a reușit să ajungă deocamdată la o concluzie privind pagubele produse de companiile municipale și suma totală a prejudiciului. Până acum Gabriela Firea a evitat inevitabilul deznodământ dar asta nu a făcut, de fapt, decât să acutizeze problema, având în vedere că sumele de recuperat cresc de an la an, ca și dobânda aferentă acestora.

Se poate spune, fără nicio exagerare, că viitorul primar-general, care ar trebui să nu mai fie același cu autorul acestui dezastru, va avea de gestionat o problemă de viață și de moarte pentru capitala unei țări din Uniunea Europeană – primul caz în care o capitală europeană se va confrunta de declarararea iminentă a falimentului.

Vom plăti cu toții consecințele ambiției primarului general Firea, așa că și acesta ar putea fi un motiv pentru care fiecare bucureștean care este preocupat de viitor și de banii lui să meargă mâine să aleagă un primar cu capul pe umeri și capabil să scoată orașul din acest marasm.

No Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.