Sabia lui Damocles atârnă deasupra legislației concurenței

Prin Decizia nr.239/3 iunie 2020, Curtea Constituțională a României a declarat ca fiind neconstituțională Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2017 privind acțiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispozițiilor legislației în materie de concurență, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, precum și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 39/2017 în integralitatea acesteia.

Informația a trecut, practic, aproape neobservată, la vremea respectivă, inclusiv după publicarea, în Monitorul Oficial al României, partea I nr. 649 din 23 iulie 2020, a motivării acestei decizii. Consecințele sunt însă importante și nu doar prin raportare la actul normativ care iese din vigoare, după trecerea celor 45 de zile de la publicare, incidental, chiar azi, 7 septembrie 2020. Decizia nr.239/2020 a CCR propagă o undă de șoc în întreaga legislației a concurenței din România iar o sabie a lui Damocles tocmai a fost ridicată asupra acesteia.

Conform paragrafului 105 din Decizia CCR nr.239/2020, ”[…] domeniul vizat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2019, care transpune directiva menționată, este circumscris domeniilor de specialitate ale CES referitoare la protecția concurenței loiale și a drepturilor consumatorilor. Prin urmare, inițiatorul proiectului de act normativ avea obligația de a solicita avizul CES anterior adoptării sale. Cu toate acestea, Guvernul, în calitate de inițiator, nu a îndeplinit această exigență de rang constituțional și legal. De altfel, neîndeplinirea acestei obligații nu a fost suplinită nici la nivelul Parlamentului, care, în cadrul procedurii parlamentare de dezbatere și adoptare a proiectului de lege de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2017, în cele două Camere, avea posibilitatea solicitării avizelor, având în vedere modificările aduse în această etapă […]” 

Pentru acest motiv, în conformitate cu jurisprudența recentă a CCR în ceea ce privește consecințele absenței avizului CES, aceasta a decis să declare ca neconstituțională atât OUG nr.39/2019 cât și legea de aprobare a acesteia.

O sancțiune foarte dură dar, conform motivării CCR, cât se poate de justificată.

Este important de remarcat că OUG nr.39/2017 nu este un act normativ oarecare, din șirul ordonanțelor de urgență, excesiv de numeroase, care au modificat de-a lungul timpului, Legea concurenței nr.21/1996. Prin acest OUG au fost, în principal, implementate în România prevederile Directivei 2014/104/UE privind anumite norme care guvernează acțiunile în despăgubire în temeiul dreptului intern în cazul încălcărilor dispozițiilor legislației în materie de concurență a statelor membre și a Uniunii Europene, cu privire la care România era deja în întârziere și risca o reacție a Comisiei Europene. Astfel, CCR a eliminat, dintr-o dată, cadrul normativ aplicabil acțiunilor prin care victimele faptelor anticoncurențiale obțin recuperarea pierderilor suferite, o temă considerată de maximă importanță în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Nu putea exista însă o altfel de decizie iar în acest caz CCR a acționat absolut corect.

Surpriza apare atunci când cercetăm fișele celorlalte ordonanțe și ordonanțe de urgență prin care s-a modificat, de-a lungul timpului, Legea concurenței nr.21/1996. Pentru niciuna din aceste ordonanțe și nici pentru legile de aprobare a acestora nu a fost solicitat și obținut niciodată avizul Consiliului Economic și Social.

Consiliul Economic și Social, ca organ de specialitate, a apărut în 1997, anul intrării în vigoare a Legii concurenței nr.21/1996, și a fost consacrat ca autoritate publică de rang constituțional prin Constituția modificată în 2003.

Începând fie de la data apariției CES, fie cel târziu după intrarea în vigoare a Constituție din 2003, toate modificările aduse Legii concurenței nr.21/1996, ar fi trebuit să fie avizate, obligatoriu, de către CES. Acest lucru nu s-a întâmplat, ceea ce face ca toate actele normative de modificare și completare a Legii concurenței din acest interval să fie afectate de același viciu de neconstituționalitate, constatat prin Decizia CCR nr.239/2020.

Este o problemă mare, în condițiile în care practic toate prevederile din Legea concurenței au suferit modificări sau completări în perioada 1997-2020 și este doar o chestiune de timp până când vor fi ridicate excepții de neconstutuționalitate și cu privire la OUG nr.123/2003, Legea nr.538/2004, OUG 75/2010, OG nr.12/2014, OUG 77/2014, OUG 31/2015, OUG 25/2019.

O uriașă sabie a lui Damocles stă astfel deasupra întregii legislații a concurenței, ceea ce riscă să pună Consiliul Concurenței într-o situație imposibilă și să ducă la anularea tuturor deciziilor de sancționare emise sub imperiul prevederilor care vor putea fi constatate ca neconstituționale.

O astfel de situație impune o intervenție legislativă de urgență, în sensul adoptării unei noi legi a concurenței, care să se bazeze pe toate avizele impuse de lege. Nu este de dorit și nu trebuie urmată legiferarea prin ordonanță de urgență, care riscă să ducă tot la o altă posibilă situație de neconstituționalitate, cu toată grozăvia care ar consta în prăbușirea eșafodajului legislativ pe care se bazează pe aplicarea regulilor de concurență.