Comunicatiile electronice si IT-ul din Romania – privind spre viitor cu incredere ?
Aceasta postare reia temele abordate de mine in Ziarul Financiar de luni, 1 iulie 2013 si le dezvolta, profitand de spatiul mai amplu oferit de acest blog.
Comunicatiile electronice sunt un fenomen din ce in ce mai prezent si mai important pentru consumatori si pentru mediul de afaceri. Avand in vedere ca este infrastructura economiei digitale, de dezvoltarea acestui sector depinde evolutia acesteia si, indirect, evolutia multor altor sectoare economice. Avem motive sa fim multumiti de starea actuala in ceea ce priveste pietele de telecomunicatii ? Și da, si nu. In cele ce urmeaza vor incerca sa evaluez cateva posibile evolutii ale pietelor de comunicatii electronice, inclusiv transmisia de programe radio-TV, si a zonei adiacente, a IT-ului. Estimarea evolutiilor intr-o zona atat de dinamica este un proces dificil dar in acelasi timp, necesar.
In domeniul telefoniei mobile, Romania a ajuns la o rata de penetrare de 120%, care depaseste numarul locuitorilor inregistrati la ultimul recensamant. Pe de alta parte, o parte substantiala din cele peste 22,8 milioane SIM-uri sunt detinute de aceleasi persoane, efect, printre altele, al nivelului ridicat al tarifelor de interconectare, cel putin pana in 2012. Nu se poate spune, astfel, ca fiecare roman beneficiaza de servicii de telefonie mobila, chiar si in forma lor cea mai simpla – voce si SMS. Acesta este un insucces al pietei si nu trebuie sa ne imbatam prea mult cu statistica de mai sus – ca si, de pilda, in cazul metrilor patrati de spatiu verde pe cap de locuitor al unui mare oras, este mai important, pana la urma, beneficiul efectiv al fiecarui consumator. Semne sunt insa bune. Scaderile tarifelor de interconectare, produse in 2011 si in 2012, au fost substantiale si acest lucru se vede, de la finalul lui 2012 si din prima parte a anului 2013, sub forma ofertelor operatorilor de telefonie mobila majori, care cuprind acum un numar foarte mare de minute atat in retea cat si, in premiera, in afara propriei retele si chiar planuri tarifare fara limita de apeluri on-net sau off-net.
Viteza in cazul transmisiilor de date este una dintre cele mai bune din Europa dar nu acelasi lucru se poate spune despre acoperirea acestor servicii – cu o floare (sau cu mai multe, mai ales in mediul urban) nu se face primavara peste tot. In conditiile in care penetrarea serviciilor de tip 3G este inca problematica in multe zone si chiar in mediul urban, in interiorul cladirilor, investitia in noile retele, de tip 4G (LTE) pare o adevarata “tichie de margaritar”. Noile retele necesita investitii considerabile care risca sa duca la cresterea pretului serviciilor de accces mobil la internet, si asa destul de ridicat comparativ cu serviciile de voce si SMS si cu accesul la internet la puncte fixe. Desigur, trecerea la tehnologia LTE trebuie sa se faca dar probabil ca in Romania aceasta se va produce gradual, atat in ceea ce priveste acoperirea efectiva, cat si in ceea ce priveste viteza de transmisie.
In ceea ce priveste gradul de utilizare a serviciilor de comunicatii electronice, statisticile ANCOM si constatarile fiecaruia dintre noi arata ca romanii vorbesc din ce in ce mai mult la telefon, mai ales la telefonul mobil. Pe de alta parte, o pondere covarsitoare a acestor apeluri o reprezinta convorbirile in aceeasi retea din care acestea provin (“on-net”). Unul dintre motivele “istorice” ale acestei situatii este, desigur, nivelul ridicat al tarifelor de interconectare, unul dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeana, desi in scadere accentuata in ultimii ani, dupa cum am aratat mai inainte. Nu cred insa ca nivelul acestui tarif (mai) este motivul principal pentru care utilizatorii vorbesc inca atat de mult in retea – cauza principala consta, mai degraba, intr-un efect secundar, dar persistent, al nivelului ridicat al tarifelor, in trecut: asa numitul “efect de club” – utilizatorii sunt abonati ai retelelor in care se afla majoritatea prietenilor si cunoscutilor lor. Chiar daca “gardurile” dispar, nu inseamna ca cei care se doreau a fi opriti de acestea, vor gusta imediat din libertatea oferita!Pietele de telecomunicatii din Romania sunt la un moment de rascruce, un context in care exista premise atat pentru evolutii pozitive, cat si germenii esecului. In ceea ce a mai ramas din 2013 nu se intrevad evenimente spectaculoase dar 2014 si anii care urmeaza par sa fie anii marilor sperante in domeniul telecomunicatiilor, poate cea mai importanta perioada dupa liberalizarea sectorului telecomunicatiilor in anii 1990. Suntem insa departe de certitudinea ca aceste sperante se vor indeplini.
Ce se va intampla si ce ar putea sa se intample in perioada urmatoare ?1) Evenimentul major, care ar putea/ar trebui sa reseteze pietele de comunicatii electronice in anul urmator este intrarea in vigoare a noilor licente ale operatorilor de telefonie mobila, castigate la licitatia desfasurata la finalul anului 2012. Aceasta va insemna, printre altele, intrarea unui nou operator – 2K (prima intrare de acest gen de dupa o lunga perioada), dobandirea de catre RCS&RDS a dreptului de operare in banda de 900 Mhz (anuland astfel, dupa multa vreme, dezavantajul concurential major al acestui operator), precum si intrarea in vigoare a obligatiei asumate de catre operatorii Cosmote, RCS&RDS si 2K de a gazdui operatori virtuali de telefonie mobila si, in cele din urma, aparitia catorva astfel de operatori>2) Un alt eveniment important este asteptata reducere, de la 1 ianuarie 2014, a nivelului tarifelor de interconectare intre operatorii mobili, catre un nivel corespunzator scoreboard-ului mentionat de dl.Nicolae Oaca in ZF in 19 iunie 2013, desi un nivel in jur de 1 eurocent pare ceva mai realist si poate fi socotit un tarif bun.>3) In ceea ce priveste comunicatiile electronice, alte doua evolutii merita urmarite: >a) integrarea mai accentuata a serviciilor de telefonie mobila cu servicii complementare cum sunt internetul, retransmiterea programelor radio-TV si telefonia fixa (4 Play). Operatorii de telefonie mobila sunt constienti de aceasta integrare, dovada fiind lansarea recenta a serviciilor de retransmitere de programe TV prin satelit de catre Orange. In acest context, avand in vedere ca devine din ce in ce mai necesar ca operatorii sa poata oferi toate aceste servicii din ceea ce am putea numi “pachetul de comunicatii cotidian” al consumatorului, este posibil sa asistam la aliante cu furnizori care pot pune la dispozitie aceste servicii sau chiar achizitionarea de catre operatorii de telefonie mobila a unor intreprinderi care detin infrastructura fixa – mai ales fibra optica, necesara transmisiunii de internet de mare viteza. Astfel, companii cum sunt UPC, detinuta de Liberty Global, sau RCS&RDS vor putea deveni obiectul atentiei marilor operatori de telefonie mobila, in special a celor doi lideri ai pietei de telefonie mobila, Orange si Vodafone, care nu detin o infrastructura suficienta pentru servicii de internet fix broadband. Chiar daca Orange a lansat propria platforma DTH, asta nu inseamna ca nu ramane interesata de extindere prin achizitii, mai ales in conditiile in care nu dispune, in continuare, de o infrastructura de cablu/fibra. Care va fi urmatoarea miscare a Vodafone, de exemplu ? In Germania, acum cateva zile, Vodafone a raspuns aceleiasi provocari de piata prin achizitia celui mai mare operator de cablu – Kabel Deutschland – dupa ce in 2012 achizitionase un alt detinator de retele fixe – Cable&Wireless – in chiar tara de origine,Marea Britanie. Trecerea operatorilor de telefonie mobila la tehnologia LTE si evolutiile acesteia, care va asigura o crestere considerabila a vitezei de transmitere a datelor in retelele mobile fata de cea din prezent dar asta nu inseamna ca retelele mobile vor ajunge in curand la viteza si, mai ales, la capacitatea de transport a retelelor fixe. In plus, asa cum am aratat mai inainte, investitiile in noua tehnologie sunt considerabile si vor face ca pretul serviciilor LTE sa fie destul de mare. Transmisiile de date sunt insa esentiale pentru comunicatiile moderne si nici un operator nu va putea sa aiba succes pe piata fara a asigura servicii de date de mare viteza oriunde consumatorul s-ar afla (comunicatiile electronice tind sa devina “ubicue” – consumatorul vrea sa beneficieze de aceleasi servicii, oriunde s-ar afla). b) masura in care existenta a 5 operatori de telefonie mobila este viabila pentru piata romaneasca sau vom asista la un proces de fuziuni sau preluari care va rezulta in reducerea acestui numar. Din 2014, odata cu intrarea in vigoare a noilor licente pentru utilizarea spectrului de frecvente radio, piata romaneasca va beneficia de prezenta a 5 operatori fata de 4 in prezent (am spus adesea ca, in realitate, erau doar 3 si ½ operatori, avand in vedere ca Digi Mobil avea dublul handicap al operarii doar intr-o frecventa superioara – 2100 Mhz – si doar pentru servicii de tip 3G iar acest serviciu era comercializat foarte putin in afara ariei clientilor de cablu si internet ai RCS&RDS). Desigur ca si operatorul 2K va detine o cantitate de spectru mai restransa si tot intr-o frecventa superioara – de 2600 Mhz – dar in acest caz nu este vorba de un handicap ci, mai degraba, de o pozitionare voluntara, pe o “nisa” care va presupune, probabil, mai ales servicii de date in mediul urban – avand in vedere ca serviciile de date au mai mare cautare si se vand mai ales in mediul urban, 2K va fi un concurent direct si cred ca chiar unul redutabil al marilor operatori de comunicatii electronice.In marea majoritate a tarilor din Uniunea Europeana (si nu numai) 4 pare sa fie cifra maxima a retelelor de telefonie mobila pe care piata le poate sustine – numar pe care si Comisia Europeana pare interesata sa il sustina – asa ca este interesant de vazut daca va avea loc o consolidare in acest segment in urmatorii ani. O tinta pentru o posibila preluare este, din nou, RCS&RDS, astfel ca se poate spune ca aceasta este de, cel putin, doua ori atractiva pentru preluare. In egala masura vom putea asista la o intrare – in definitiv operatori mari cum sunt Hutchison Whampoa, America Movil si, mai nou, AT&T, par sa fi iesit “la cumparaturi” prin Europa. Dintre cei trei, Hutchison Whampoa pare un cumparator mai orientat catre o piata cum este cea romaneasca – dupa ce anul trecut a achizitionat filiala din Austria a Orange, acum cateva zile a anuntat achizitia operatorului O2 din Irlanda, detinut de catre Telefonica. Hutchison Whampoa este un investitor “atipic” in telecomunicatii, atat prin diversificarea mare a activitatilor desfasurate, de la porturi la energie si telecomunicatii, cat si prin modalitatea in care alege firmele pe care vrea sa le achizitioneze.
4) In alta ordine de idei, ar fi de dorit ca licentele pentru emitatoarele pentru televiziunea digitala terestra sa fie acordate in cursul acestui an sau in 2014 iar emitatoarele sa inceapa sa functioneze cat mai curand posibil, chiar din 2014. Acest lucru este necesar atat din motive care tin de obligatiile asumate de Romania fata de celelalte state europene dar, mai ales, din faptul ca, in acest mod, poate fi diluata puterea de piata a marilor operatori de cablu. Trebuie, astfel, ca inceperea emisiei DVB-T – nu doar la nivel experimental, prin SNR Radiocomunicatii – sa nu astepte pana la implinirea termenului maxim, din iunie 2015, cand actuala transmisie in format analogic, vrand-nevrand, va trebui sa inceteze. Este greu de explicat intarzierea de pana acum dar adevarul este ca nici piata – radiodifuzorii beneficiari ai acestei emisii – nu s-a aratat mai dinamica decat administratia publica, in ceea ce priveste accelerarea tranzitiei catre televiziunea digitala terestra.
In definitiv, situatia din prezent, caracterizata de omni-prezenta cablului TV in orice colt din Romania (iar unde nu patrunde cablul, exista posibilitatea receptiei prin satelit), este in general una de “win-win” pentru radiodifuzori si cablisti, deopotriva, chiar daca uneori izbucnesc si conflicte. Cablistii castiga de pe urma posturilor TV pe care le transmit iar acestea, la randul lor, au certitudinea difuzarii programelor proprii la un numar de telespectatori mai usor de determinat (si pe aceasta baza isi construiesc televiziunile tarifele pentru difuzarea de publicitate). In cazul programelor pay-TV, radiodifuzorii au certitudinea incasarii sumelor cuvenite de la abonati (iar radiodifuzorii sunt extrem de eficienti in incasarea la timp a tarifelor de la abonati!). In aceste conditii, emisia terestra, ca si transmisiunile pe internet, sunt un fel de “vrabia de pe gard” – radiodifuzorii nu indraznesc sa faca acest pas si nu au gasit inca formula potrivita pentru a putea “monetiza” adecvat (profitabil) un asemenea canal de distributie. Ca sa nu mai punem la socoteala faptul ca, in actualul cadru al reglementarilor din audiovizual, emisia terestra nu este supusa obligatiilor de tip “must-carry” prevazute de Legea audiovizualului pentru cablisti. Și atunci de ce ar investi cineva in transmisia digitala terestra, care presupune costuri destul de mari, fara a avea asigurarea unor venituri suficiente ? Transmisiile TV prin internet sunt, prin comparatie, mult mai usor de “controlat”, cu tot riscul de piraterie aferent.
Un astfel de context pune sub semnul intrebarii chiar si lansarea formatului DVB-T la termenul maxim de iunie 2015. In absenta unui model comercial eficient care sa asigure radiodifuzorilor venituri suficiente din transmisia in eter, este greu de crezut ca va fi acordat mai mult de un multiplex (iar acesta va contine un numar mic de programe) sau, mai rau, vom ramane doar cu emisia televiziunii publice operata, ca si in prezent, de catre SNR. O masurare corecta si completa a audientelor este una din solutii dar aceasta este o tema delicat, asa ca ma opresc doar la a mentiona necesitatea unor masuratori cat mai exacte. O alta solutie este posibilitatea codarii unor programe transmise astfel, dar este o metoda costisitoare si accesibila doar unor posturi TV premium.
5) In final as dori sa notez doua evolutii care sunt de dorit, in ceea ce priveste industria IT. In primul rand ar trebui ca Guvernul sa deschida administratia publica catre alte sisteme de operare si softuri de baza, inclusiv de tip open source, decat cele produse de Microsoft, cu care Statul Roman are in derulare un contract-cadru mamut, fara a distinge intre softurile care sunt absolut necesare activitatii administratiei publice si cele care nu sunt. In acest sens s-a pronuntat Consiliul Concurentei inca din 2009 cand avizarea prelungirii contractului-cadru cu Microsoft s-a facut sub rezerva realizarii unei inventarieri a necesarul exact de softuri in administratia publica si al realizarii unei strategii de deschidere graduala a administratiei catre alte softuri.>
In al doilea rand, Guvernul ar trebui sa puna la punct si sa inceapa sa implementeze un plan de migrare a serverelor administratiei publice catre sisteme de tip “cloud computing”. Migrarea este, ce-i drept, mai usor de dorit decat de efectuat – avand in vedere complexitatea infrastructurii informatice a administratiei publice si aspecte cum sunt pastrarea confidentialitatii datelor detinute de aceasta – astfel ca programe cum este Federal Trade Computing Initiative’s (FCCI) in SUA ar trebuie adoptate pentru a facilita tranzitia. Pe langa economiile de costuri (considerabile!) care pot fi realizate in acest fel, migrarea catre “cloud computing” are si avantajul ca poate facilita adoptarea mai rapida a sistemelor de E-guvernare, cu efecte pozitive, din nou, atat asupra cheltuielilor publice cat si asupra costurilor companiilor private, in relatiilor lor cu administratia publica.
In ansamblul evolutiilor care sunt de asteptat in perioada urmatoare, este esential ca politicile publice si mecanismele tipice pietei sa nu mai fie proiectate, respectiv sa se desfasoare, in mod autarhic, privind spre interior, doar la Romania si consumatorii de aici. Pietele de comunicatii electronice trebuie sa evolueze in acord cu politicile si demersurile Uniunii Europene, extrem de ambitioase in acest domeniu. In telecomunicatii, mai mult decat in multe alte domenii, viitorul este in cadrul pietei unice a Uniunii Europene, un exemplu in acest sens fiind perspectiva aparitiei retelelor de telefonie mobila pan-europene, cu beneficii uriase pentru consumatori.
Sorry, the comment form is closed at this time.