Companiile de stat – Quo vadis ?

http://www.contributors.ro/economie/companiile-de-stat-%E2%80%93-quo-vadis/

Companiile de stat – Quo vadis ?
Companiile de stat sunt o prezenta familiara pentru orice roman, mai ales daca a crescut in peisajul intesat de intreprinderi (socialiste) de stat de dinainte de 1990 sau chiar in epoca framantata a trecerii spre economia privata de dupa 1990.  Privatizarea intreprinderilor socialiste a reprezentat un proces marcat de mult prea putine reusite, iar consecinta a fost aparitia convingerii ca intreprinderile de stat trebuie sa continue sa existe, pur si simplu, chiar daca cele mai multe au incetat a mai fi motive de mandrie si repere pentru mediul economic.  Exista atat suporteri din principiu ai proprietatii publice dar si mici intreprinzatori care privesc cu reticenta, in egala masura, privatizarea companiilor ramase sub controlul statului, din motive diverse – unii din convingerea in virtutile capitalismului de stat, altii din neincrederea in transparenta si corectitudinea unui asemenea proces.  In tot acest context, dezvoltarea si strategiile de viitor al companiilor de stat din Romania sunt asemenea peisajului inghetat al miezului de iarna.  Cu dezavantajul ca, sub povara ghetii, companiile de stat din Romania sunt in pericol sa se prabuseasca. Operatorii economici, in cadrul economiei de piata si al concurentei, sunt organisme vii, care trebuie sa se miste, sa evolueze, sa corespunda noilor provocari de pe « frontul de lupta Â» al economiei de piata.  Privatizarea nu este, de altfel, singura optiune pentru a face aceste companii viabile.  Esential este sa existe, in politicile publice si in programele guvernului, viziuni si obiective cuantificabile pe care companiile sa le realizeze pe termen scurt, pe termen mediu si pe termen lung.  Doar dupa aceea ne putem gandi la care este cea mai buna modalitate de a realiza acele obiective.  Factorii de decizie ar trebui sa se gandeasca la fiecare companie in parte: care sunt avantajele acesteia, punctele slabe si ce se poate face – in mod realist.  Inainte de a merge mai departe in evaluarea sortii companiilor de stat din Romania, sa ne asezam putin si sa privim in jur la ce s-a intamplat si la ce se mai intampla in lume in privinta capitalismului de stat. Implicarea statului in economice exista de cand lumea iar companiile de stat, intr-o forma cat de cat similara cu statutul din prezent, au aparut inca din sec.XVII – East India Company din Anglia, aparuta in 1600 sau, „concurentul”acesteia, Dutch East India Compay din Olanda, aparuta in 1602. Acestea erau adevarati colosi, detineau monopolul asupra unor relatiii comerciale extrem de importante iar in termeni moderni cele doua corporatii ar putea fi numite campioni nationali.Implicarea statelor in activitatile private nu a incetat niciodata de-a lungul istoriei, cu momente de flux si de reflux, iar modelul intreprinzatorului privat s-a confruntat in permandenta cu modelul capitalismului de stat, acesta din urma fiind considerat, paradoxal, atat o solutie la excesele capitalismului „salbatic”, cat si o solutie pentru salvarea corporatiilor in momente de restriste (vezi nationalizarea unor institutii financiare sau producatori auto la inceputul actualei crize financiare).In conditiile in care economia de piata s-a impus ca model de organizare a activitatilor economice aproape peste tot in lume, cu exemple foarte rare – Coreea de Nord, Cuba (care a inceput, totusi, reforme timide) sau Venezuela (un caz atipic de involutie catre o economie de stat si de comanda) – competitia pentru suprematie intre companiile cu capital privat si companiile detinute de stat este mai actuala ca oricand.Exista tari care isi bazeaza mare parte din succesul economic din ultimii 10-20 ani pe companii de stat: China este cel mai cunoscut exemplu dar putem include aici si unul din noii „tigri”, Brazilia.  Exemplele oferite de acestea creeaza admiratie si adepti dar ca multe realizari de prestigiu de-a lungul istoriei, putini se opresc sa cuantifice daunele si victimele colaterale.„Campionii nationali” sunt prezenti mai ales in domeniile considerate strategice, cum este sectorul productiei si transportului energiei, in transporturi si in exploatarea resurselor minerale.  Campionii nationali au reprezentat si reprezinta in aceste tari o modalitate de a „arde etapele”, de a face salturi catre nivelul economiilor dezvoltate in care marile corporatii – private, de aceasta data – sunt o prezenta familiara.  Strategia acestor tari are fundamente economice corecte si sanse bune de reusita.  Marile companii concentreaza resurse si realizeaza economii de scara care nu ar putea fi realizate de catre companiile private decat in urma unei evolutii indelungate si cu costuri mai mari. Companiile de stat pot opera cu mai mare determinare decat o companie privata in domenii cum este infrastructura, cu atat mai mult cu cat dezvoltarea acesteia prespune adesea existenta unor politici si strategii publice adecvate. Argumentele in favoarea companiilor controlate de stat s-au inmultit, ca si adeptii acestora, odata cu prabusirea unor mari corporatii, atat inainte dar mai ales dupa izbucnirea crizei financiare. Cata vreme companiile contribuie la cresterea sau mentinerea bunastarii generale a populatiei iar guvernele sunt sensibile la asigurarea bunastarii, rolul companiilor de stat va ramane important.  In definitiv, concurenta se manifesta si intre natiuni, nu doar intre corporatii, si atunci poate ca ar fi necesar si util ca statele sa sprijine companiile pe care detin.  Daca este sa il ascultam pe profesorul Michael A.Porter de la Harvard Business School, comparatia intre natiuni se bazeaza, mai degraba, pe un mediu de afaceri stimulativ pentru eficienta si inovatie, decat pe existenta unor mari companii.  Sau, mai precis, se bazeaza pe companii care se lupta sa devina mari, prin merite proprii, decat pe companii care se nasc mari.Modelul capitalismului de stat are, ca orice model economic, problemele sale. Acesta pare atragator dar nu este decat o Fata Morgana cata vreme este vazut ca un scop in sine sau, cel mult, ca o chestiune de orgoliu national. Marimea unei companii, private sau de stat, nu a fost niciodata doar o sursa de eficiente, ci si o sursa de probleme, de la (aproape) inevitabila birocratizare a mecanismului decizional la comportamente de piata care urmaresc conservarea avantajelor conferite de pozitia detinuta, in dauna celorlalte companii.  Companiile de stat sunt, de regula, de talie mare si detin chiar monopoluri sau exclusivitati care le priveaza de „fitnessul” oferit de concurenta cu alte companii.  Companiile de stat pot sa dispuna de resursele mari necesare activitatilor de cercetare si invovare dar de cele mai multe ori aceste activitati nu se afla pe lista de prioritati a managementului. „Big is beatutiful”, par sa spuna marile companii de stat – de ce ar trebui sa ne mai aventuram pe caile necunoscute ale cercetarii ? Din punctul de vedere al societatii in ansamblu, nu tot ce este mare este si frumos (si sanatos).  Problema cea mai mare a companiilor de stat, oriunde in lume, este insa aceea ca mecanismul de selectie al managementului este influentat de factori care au prea putin de-a face cu calitatile necesare conducerii unei companii.  Adica de factori care tin de mediul politic. Cu toate ca nu trebuie pus semnul egalitatii intre mediul politic si un management ineficient, este evident ca mecanismul de selectie pe criterii politice nu este, prin esenta sa, cel mai potrivit si poate ajunge relativ facil la rezultate cum sunt plasarea unui doctor pe postul unui inginer si a unui inginer pe postul care ar fi trebuit sa fie ocupat de un doctor.  Mi s-ar putea raspunde ca o astfel de selectie defectuoasa se poate intampla si in cazul unei companii private in care actionariatul este „atomizat” in mii, sute de mii sau chiar milioane de actionari.  Argumentul are valoare dar din pacate sistemul politic iese in dezavantaj dintr-o asemenea comparatie deoarece, daca in cazul companiei private, exista posibilitatea tragerii la raspundere (civila sau penala) a celor care se fac vinovati de un management prost, in sistemul politic raspunderea se angajeaza greu, de regula o data la 4 ani si nici atunci sanctiunile nu merg mai departe de „concedierea” celui care a ales un management prost.Care este starea de lucruri actuala din Romania ? Statul roman detine societati comerciale si regii autonome in domenii din cele mai variate, de la productia de medicamente la productia de apa grea pentru centralele nucleare, de la transporturi pe aeriene si pe calea ferata la servicii postale si productia de energie electrica, de la extractia sarii sau a gazelor naturale la loterie si jocuri de noroc.  La prima vedere – o adevarata bogatie ! Mai toate aceste entitati comerciale sunt insa pe pierdere – lucru extrem de greu de explicat in situatia acelor companii de stat care beneficiaza de monopol sau exclusivitate – sau, in cel mai bun caz, inregistreaza profituri modeste, insuficiente pentru a putea investi in dezvoltarea lor ulterioara.  O privire rapida dezvaluie ca toate aceste companii sunt caracterizate de „boli” comune: parazitarea lor de catre capuse politice (sau, pur si simplu, ale unor prieteni mai bine plasati), personal numeros, peste nevoile companiei si o cantitate insuportabil de mare de nepasare.  Deasupra tuturor acestora – cea mai insidoasa dar si cea mai grava dintre ele – este lipsa unei viziuni clare si cat mai realiste asupra perspectivelor de viitor.  Multe dintre companiile de stat cred inca ca le este permis sa planeze deasupra realitatilor economice, fara sa isi faca griji pentru ziua de maine.  Grijile, chiar daca exista, nu trebuie sa fie rezolvate de managerii companiilor de stat ci de insusi statul.Evident ca enumerarea problemelor companiilor de stat, de mai inainte, nu are niciun caracter de noutate.  Aceste probleme au fost constatate de multi altii inaintea mea: experti, jurnalisti, oameni de afaceri, reprezentanti ai FMI si ai Comisiei Europene.  Din ce in ce mai frecvent, in ultima vreme. Ceea ce constat, in plus, este ca, din pacate, se face prea putin dincolo de simpla recunoastere a existentei unor probleme.  Dar ce ar trebui facut in acest context ? Raspunsul corect este ca Statul roman ar trebui sa treaca de dilema drobului de sare, deoarece problemele sunt create de oameni si pot fi rezolvate tot de oameni.  Demersul nu este atat de dificil si presupune parcurgerea a trei etape – plus un ingredient esential – vointa.1.    Primul pas il reprezinta  elaborarea de politici publice si strategii fezabile pe termen mediu si lung pentru sectoarele economice in care activeaza companiile de stat.  Politicile publice sunt apanajul statului dar este esential ca acestea sa includa obiective precise, ceea ce va permite evaluarea cat mai exacta a succesului sau insuccesului respectivelor politici.2.    In cea de-a doua etapa, statul va trebui sa evalueze in ce masura realizarea fiecareia dintre politicile publice sectoriale poate fi indeplinita cu mai mare succes de actori privati  sau este necesara participarea unor companii detinute de stat.  Principiul trebuie sa fie acela al crearii unui cadru propice pentru dezvoltarea unor operatori economici capabili, cu capital privat, si doar in subsidiar si acolo unde se impune (activitati si sectoare economice care necesita investitii considerabile in active greu de amortizat – „sunk investment”), implicarea unor operatori economici de stat. Daca decide ca existenta unor companii de stat este necesara intr-un anumit sector, statul trebuie sa aiba in vedere ca acestea trebuie sa se comporte conform regulilor economiei de piata, fara a fi „dopate” prin subventii, facilitati si orice forme de sprijin.  Un astfel de ajutor ar cadea, cel mai probabil, sub incidenta regulilor care limiteaza ajutorul de stat, precum si sub posibila incidenta a principiilor liberei concurente sau a regulilor din Tratatul de Fuinctionare a Uniunii Europene care se refera la libertatea de miscare a produselor, capitalului si serviciilor.3.    Doar dupa parcurgerea etapelor de mai sus, Statul va trebui sa analizeze si sa ia decizii cu privire la modalitatea optima de organizare si management a companiilor pe care le detine, precum si cu privire la care dintre acestea vor fi privatizate. A proceda altfel decat in modalitatea expusa mai sus, ar insemna sa „punem carul inaintea boilor”. Privatizarea companiilor pentru care detinerea controlului de catre stat nu are vreun sens evident, este o urgenta. Acestea „gripeaza” functionarea mecanismelor economice si induc ineficiente de-a lungul unor intregi sectoare economice.  Sa nu uitam ca Romania a coborat 10 locuri, de pe locul 67 pe locul 77, in Global Competitivness Index 2011-2012, elaborat de World Economic Forum, comparativ cu clasamentul 2010-2011.  Ineficienta nu se datoreaza atat datorita implicarii politicului in deciziile companiilor de stat, asa cum s-ar putea crede, ci mai mult din cauza faptului ca aceste companii functioneaza ca grupuri de presiune extrem de eficiente in influentarea factorului politic.  Peste tot in lume – si Romania nu face exceptie – companiile de stat incearca sa impuna promovarea prin legislatie a propriilor interese, sub ratiuni „inalte”, cum este protejarea interesului public (indiferent ce o fi insemnand asta) sau protejarea locurilor de munca ale personalului.  Masurile astfel obtinute distorsioneaza procesul economic si conduc la o folosire nerationala a resurselor financiare si umane si a resurselor de productie, ceea ce duce, de fapt, la o scadere a competivitatii economiei Romaniei, in ansamblul sau.Pe de alta parte, este nevoie de mult discernamant deoarece privatizarea este ireversibila iar incercarea de creare a unor noi companii de stat, in viitor, in locul celor cedate, va presupune eforturi financiare considerabile, dificile chiar si pentru stat.  In plus, odata cu retragerea din unele companii detinute in prezent (total sau partial), statul ar putea sa preia pachete minoritare de actiuni in alte companii, private, active in sectoarele economice de interes.  Acest model este utilizat in economiile emergente (de exemplu, in Brazilia) si presupune ca statul investeste in companii care au nevoie de capital pentru realizarea unor investitii si nu pot gasi cu usurinta finantare pe piata financiara sau pe bursa. Modelul actionarului minoritar poate prezenta avantaje si pentru stat si este preferabil detinerii controlului asupra unor companii din sectoarele economice de interes.In final, doresc sa punctez faptul ca tranformarea companiilor de stat in veritabili campioni nationali trebuie sa aiba la baza imperativul ca acestea sa dobandeasca forta necesara pentru a reusi si a fi competitive pe pietele externe.  Adevarata capacitate economica nu este demonstrata pe o piata interna pe care compania de stat este un colos, ci in „lupta dreapta” cu companii din alte tari, private sau de stat. Nu sunt un adept al campionilor nationali in domeniul economic si nu cred ca acestia sunt cu adevarat utili, decat, cel mult, in masura in care companiile de stat devin competitori redutabili, in masura sa promoveze exporturile Romaniei si sa genereze venituri pe masura marimii lor.Asadar, in decorul hibernal si inaintea unui an electoral fierbinte, o intrebare isi cauta cu infrigurare raspuns in Romania: ce facem, si, mai ales, cine si cand va intreprinde masuri elementare, astfel incat companiile de stat sa se transforme din pietre de moara (cum bine spunea dl.Bode, noul Ministru al Economiei) in aripi pentru cresterea economica ?