Scurte considerații cu privire la agenții de monitorizare
Agentul de monitorizare este o funcție tipică dreptului concurenței și rolul său este legat de urmărirea modului în care sunt implementate efectiv angajamentele prin care este închisă o investigație cu privire la fapte anticoncurențiale.
Angajamentele sunt, de asemenea, un construct juridic specific dreptului concurenței, prevăzute de art.49 din Legea concurenței nr.21/1996, republicată, iar modul în care acestea pot fi adoptate este prevăzut în mod mai detaliat în Instrucțiunile din 2010 privind condiţiile, termenele şi procedura pentru acceptarea şi evaluarea angajamentelor, în cazul practicilor anticoncurenţiale, emise de Consiliul Concurenței.
Pe scurt, angajamentele permit înlăturarea din proprie inițiativă, de către întreprinderea sau întreprinderile investigate a situației care a determinat investigația.
Agentul de monitorizare este entitatea care poate verifica modul de aplicare a angajamentelor, fără a consuma resursele Consiliului Concurenței. Din punct de vedere juridic agentul de monitorizare este un mandatar al Consiliului Concurenței, în baza unui contract de mandat, însă serviciile sale sunt achitate de către întreprinderea/întreprinderile care beneficiază de angajamente.
Art.49 din Legea concurenței nu prevede condițiile în care poate avea loc numirea unui agent de monitorizare, ba, mai mult, legea nici măcar nu prevede că o astfel de activitate, care ține de aplicarea unei decizii de interes public, poate fi externalizată către privați!
Statutul juridic al agentului de monitorizare este lăsat, așadar, într-un no man’s land juridic, cu doar câteva prevederi, eliptice, în Instrucțiunile privind angajamentele. Aflăm de acolo că agentul de monitorizare este ”o societate de management, de consultanţă, de audit sau orice altă instituţie similară”, în condițiile în care nu există, de lege lata, ”societăți de management”, auditul nu are prea mult de-a face cu faptele anticoncurențiale iar ”instituție similară” te duce mai degrabă cu gândul la altă instituție publică. Mai prevăd Instrucțiunile că ”Mandatarul trebuie să fie independent de Consiliul Concurenţei şi de întreprinderea în cauză, să deţină calificările necesare îndeplinirii misiunii sale, să se bucure de o bună reputaţie şi să nu ridice suspiciuni privind existenţa unui conflict de interese.” Bun, oricine este independent de Consiliul Concurenței, așa cum și Consiliul Concurenței este (teoretic) independent de oricine altcineva. Nu este însă clar ce înseamnă ”independent de întreprinderea în cauză”, adică să nu fi avut relații de afaceri, probabil, dar pe ce perioadă anterior? Ce înseamnă ”calificările necesare îndeplinirii misiunii sale”, în afară de vreo cunoaștere a industriei în care acționează cei monitorizați (mai bine scria asta)? Buna reputație este și aceasta un termen vag, dar mai este folosită în legislație și să spunem că poate fi cuantificată prin simple căutări pe Google???? Cel mai neclar concept este chiar ultimul din listă – ”suspiciuni privind existența unui conflict de interese”. Cum acest criteriu nu este același cu cel de independență față de întreprinderea monitorizată, ce ar putea fi ”suspicionat”? Observăm că pe listă nu se regăsesc, expresis verbis, avocații, notarii publici sau mediatorii, deși aceste profesii juridice sunt, de regulă, cele mai apropiate de materia concurenței și ar putea fi agenții de monitorizare ideali, în condițiile în care orice evaluare finală este făcută oricum de Consiliul Concurenței, de exemplu analiză economică necesară pentru a confirma înlăturarea situației care atrăsese atenția autorității.
Nu doar că avocații nu sunt pe listă, dar din ce știu nici nu prea au fost numiți vreodată agenți de monitorizare (dacă cine știe un exemplu, rog să mi-l spună), deși au fost propuși în mai multe rânduri.
Din ce știu explicația pentru absența avocaților este că aceștia sunt considerați din start suspecți/neconformi și, deci, nedoriți, dacă reprezintă clienți în litigii în instanță față de decizii ale Consiliului Concurenței și, mai rău, dacă le mai și câștigă (de fapt, nu avocații câștigă dosare, ci judecătorii decid câștigarea, de către parte, pe bază de probe și analiză foarte atentă), caz în care avocații care au reprezentat astfel de clienți, declarați nevinovați, devin ei nomina odiosa.
Ceea ce este evident este că, deși Instrucțiunile privind angajamentele prevăd că ”Consiliul Concurenţei poate solicita părţilor să propună numirea unui agent de monitorizare care să monitorizeze respectarea angajamentelor” este evident că întreprinderea sau întreprinderile trebuie să facă cel puțin două nominalizări, în caz contrar fiind îngrădit atributul Plenului Consiliului Concurenței de a decide cu privire la care agent va fi mandatat să monitorizeze, după verificarea și evaluarea îndeplinirii condițiilor pentru fiecare din propuneri.
Sorry, the comment form is closed at this time.