Dupa un an

Astazi, 17 octombrie 2014, se implineste un an de cand am decis sa plec de la Consiliul Concurentei, pentru a ma dedica unei cariere private si academice.
La aceasta aniversare doresc sa exprim cateva consideratii cu privire la ceea ce s-a facut, se face sau ar mai trebui facut la Consiliul Concurentei.  Sunt pareri pe care le exprim cu nostalgie dar si incredere in activitatea viitoare a acestei autoritati publice.

A fost un an plin, s-au intamplat multe in viata mea (mai ales – am terminat doctoratul si am avut mai mult timp pentru a vedea cum cresc copii mei) iar Consiliul Concurentei a mers mai departe. Cum a mers? Destul de bine, dar cam schiopatand si cam sovaielnic. Consiliul Concurentei este mai putin ferm decat era acum 2-3 ani. Duratele investigatiilor au crescut din nou, dupa cativa ani de eforturi bune pentru reducerea duratelor. In schimb a scazut numarul deciziilor emise si al investigatiilor deschise.

Nici organizatoric situatia nu este chiar roza.
Majoritatea membrilor Plenului sunt in acest moment interimari, in conditiile in care procedura privind noile mandate nu a fost inca finalizata – si nici nu are sanse sa fie pana dupa alegerile prezidentiale, cu alte cuvinte pana la final de 2014. S-a pus chiar problema daca in aceasta formula interimara, Plenul Consiliului poate adopta decizii in cazuri de mare impact, cum este cel care priveste acordurile verticale dintre mai multi producatori de bunuri alimentare si cativa mari retaileri. Legal lucrurile sunt clare: membrii Plenului ale caror mandate au expirat pe 6 mai 2014 isi pot exercita atributiile in continuare, pana la depunerea juramantului de catre alti membri – sau tot de catre ei, avand in vedere ca cei 3 membri ale caror mandate au expirat sunt propusi pentru al doilea mandat.
Este adevarat insa ca se ridica un semn de intrebare in ceea ce priveste independenta membrilor Plenului, care este de esenta functiei.
Preocuparile sunt si mai justificate daca vedem declaratii de genul celor care indica faptul ca se anticipeaza sanctionarea unor mari retaileri, inainte ca argumentele acestora sa fi fost ascultate in procedura de audieri din fata Plenului, inainte de deliberare si inainte de emiterea unei decizii. Voi reveni asupra acestui subiect.
In acelasi timp, Consiliul Concurentei este lent – si pana la urma ineficient – intr-o situatie de flagranta ignorare a regulilor de concurenta si chiar a propriilor decizii, cum este cazul vanzarii colective a drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga I de fotbal de catre membrii LPF (de care scriam aici, la inceput de 2014). Este adevarat ca procedura din dreptul concurentei nu cunoaste procedura flagrantului delict, ca atare, dar situatia in care se regasesc din nou membrii LPF, mai rea chiar decat cea din 2009, impunea o reactie clara si ferma. Pentru o autoritate publica credibilitatea vine din actiunea efectiva, si anume din modul in care impune respectarea normelor legale.  Credibilitatea exista sau nu exista. Cale de mijloc nu exista.
In piata situatia este proasta: televiziunile sunt la cheremul membrilor unei vanzari colective care se califica destul de usor ca si cartel iar victimele cele mai importante si mai numeroase sunt telespectatorii care trebuie sa scoata din buzunar o multime de bani pentru a viziona meciuri de calitati mult diferite intre ele si pe care le-au vizionat intotdeauna fara preturi suplimentare.
Liga I de fotbal a ajuns la performanta de a fi accesata in regim pay-TV, similar unor campionate foarte puternice, cum sunt cele din Germania, Franta sau Anglia, dar fara a avea nici pe departe valoarea competitionala a acestora. Dar ce nevoie mai are cineva de fotbal de valoare daca se inteleg cluburile intre ele cat este pretul iar arbitrul pietei – Consiliul Concurentei – zice ca i s-au aburit ochelarii si ca nu intelege foarte bine ce se intampla?
Prin lentoarea din cazul LPF, Consiliul Concurentei risca sa stabileasca un precedent foarte periculos: este aproape o incurajare la nerespectarea regulilor de concurenta si cu siguranta cluburile LPF asa citesc mesajul.
Pana la urma insa va iesi prost si pentru LPF si pentru consumatori si pentru televiziuni, ca nu poti vinde multa vreme bucati de metal ieftin pe post de bijuterii din aur, oricat de bine poleite ar fi si oricat de mult ar inchide ochii politistul.
Voi reveni insa si pe acest subiect.