Consiliul Concurentei incepe testul de piata pentru angajamentele cu privire la tarifele de terminare a apelurilor

Consiliul Concurentei a lansat ieri, 13 august 2013, in dezbatere publica testul de piata in ceea ce priveste angajamentele propuse de operatorii de telefonie mobila din Romania – Orange, Vodafone, Cosmote si RCS&RDS (Digi Mobile) – in cadrul investigatiei incepute de Consiliul Concurentei in 2011 privind nivelul tarifelor de terminare a apelurilor in retelele mobile ale operatorilor (MTR – mobile termination rates – numite uneori, usor impropriu, si “tarife de interconectare”)  Acestea sunt platite pentru terminarea unui apel care isi are originea intr-o retea de telefonie mobila, intr-o alta retea de telefonie mobila, de exemplu atunci cand un utilizator al Orange Romania initiaza un apel catre un utilizator al Vodafone Romania.  Acest tarif este facturat de catre reteaua de destinatie ca un tarif de en gros dar se va reflecta in pretul en detail solicitat de la utilizatorii sai de catre reteaua unde apelul a fost initiat, dupa cum voi explica mai jos.  Consiliul Concurentei solicita si asteapta raspunsuri de la mediul de afaceri, specialisti consumatori, in ceea ce priveste capacitatea acestor angajamente, aprobate prima facie de catre Plenul Consiliului Concurentei, de a furniza o solutie adecvata la problemele de piata identificate atunci cand a fost inceputa investigatia.  Deoarece anuntul de pe pagina de internet a Consiliului Concurentei nu include si contextul investigatiei si acela al angajamentelor, voi explica in aceasta postare, cum este structurata investigatia si cum ar trebui analizate angajamentele propuse.  In februarie 2011 Consiliul Concurentei a demarat una din cele mai importante (si, as putea spune, ambitioase) investigatii, privind posibile fapte de abuz de pozitie dominanta savarsite de fiecare din cei 4 operatori de telefonie mobila („operatorii”) – Orange, Vodafone, Cosmote si RCS&RDS,  prin mentinerea nivelului tarifelor de terminare ale apelurilor initiate in alte retele (din Romania sau din alte tari) la nivele cu mult superioare costurilor ocazionate de furnizarea acestui serviciu.  Nivelul maxim al tarifului de terminare a apelurilor era stabilit de reglementatorul domeniului telecom – ANCOM – dar operatorii isi mentineau mereu tarifele efectiv aplicate la nivelul maxim stabilit de ANCOM (un fenomen economic care se produce adesea atunci cand preturile sunt plafonate).   Trebuie mentionat ca ANCOM nu era in masura sa faca vreo calculatie prin care sa estimeze realitatea costurilor operatorilor si fundamentarea tarifelor MTR, avand in vedere ca operatorii nu aveau obligatia de a tine o evidenta contabila distincta a acestor costuri. Incepand din 2009 Comisia Europeana a dat din ce in ce mai multa atentie nivelului ridicat al tarifelor de terminare si a urmarit in mod activ un proces de reducere graduala dar constanta a acestor tarife, prin decizii impuse de reglementatorii din Statele Membre, in cadrul creat de Recomandarea 2009/396/CE.   Aceasta reducere s-a desfasurat in paralel cu actiunea de reducere a tarifelor aplicabile in roaming, desfasurata in mod direct de catre Comisie.  Comisia Europeana a constatat ca in conditiile in care fiecare operator este monopolist in propria retea (nu exista o alta posibilitate pentru a finaliza un apel in acea retea) iar tarifele aplicate pentru finalizarea apelurilor erau ridicate, acest lucru contribuia la ridicarea unei bariere semnificative intre diferitele retele.  Ca o consecinta, consumatorii erau “captivi” in retelele de domiciliu si marea majoritate a traficului (ajungand uneori pana la 80-90%) se desfasura in interiorul aceleiasi retele.   Atunci cand consumatorii doreau sa efectueze un apel catre un numar dintr-o alta retea, ei trebuiau sa plateasca preturi considerabil mai mari.  Ca rezultat al acestei situatii, pietele nationale ramaneau divizate iar mobilitatea utilizatorilor intre diferitele retele era foarte redusa, chiar si dupa ce numerele de telefon au putut sa fie transferate liber intre retelele din aceeasi tara (portabilitatea numerelor).  Acest efect al barierelor tarifare ridicate este cunoscut ca “efectul de club” – consumatorii se vor muta catre, respectiv vor ramane in reteaua unde marea majoritate a rudelor, colegilor si prietenilor lor sunt de asemenea utilizatori, mentinand in acest fel cheltuielile cu telefonia mobila la cel mai redus nivel cu putinta (ca efect secundar, aceasta situatie a condus la inregistrarea unor rate de penetrare a serviciilor de telefonie mobila de 120% si chiar mai mult – la finalul anului 2012 existau 22,8 milioane de SIM-uri active – in realitate nu orice roman este in prezent utilizator al acestor servicii dar exista multi utilizatori care detin 2 sau chiar 3 numere, in retele diferite). Investigatia demarata in 2011 de catre Consiliul Concurentei are in vedere masurarea diferentei exacte intre costul real suportat de fiecare operator si tarifele pe care acestia le -au aplicat si le aplica pentru finalizarea apelurilor in fiecare dintre aceste retele. In paralel, ANCOM a inceput procedurile, alaturi de omologii din celelalte State Membre reuniti in BEREC (Body of European Regulators for Electronic Communications), in vederea calcularii nivelului exact al tarifelor de terminare a apelurilor in retelele mobile, pe baza unei metodologii in conformitate cu Recomandarea 2009/396/CE ti ale carei detalii au fost aprobate de catre BEREC – metodologia LRIC (Long-Run Average Incremental Costs).  In conformitate cu metodologia LRIC, operatorii nu pot include in tarifele de terminare a apelurilor toate costurile necesare pentru construirea si functionarea retelei lor ci doar o mica parte – costurile necesare pentru primirea traficului de voce suplimentar generat in afara retelei lor si finalizat in aceasta.   In 2012, avand in vedere faptul ca ANCOM deja impusese, cu titlu provizoriu, doua reduceri succesive ale MTR (pana la nivelul actual de 3,07 eurocenti/minut) si in urma propunerilor venite din partea operatorilor investigati, de a adopta masuri care ar fi eliminat ingrijorarile  exprimate de Consiliul Concurentei, autoritatea de concurenta a fost de acord sa intre in discutii cu fiecare dintre operatori in vederea evaluarii viabilitatii unor astfel de propuneri. . In paralel, investigatia privind practicile operatorilor a mers inainte, desi calcularea nivelului exact al tarifelor de terminare a apelurilor in fiecare dintre retelele mobile s-a dovedit a fi un proces foarte dificil.  Initial, angajamentele operatorilor ar fi trebuit sa fie in forma unui nivel maxim al MTR pentru fiecare dintre ei, care ar fi redus bariera tarifara intre retele la cel mai scazut nivel cu putinta. Cu toate acestea, existau doua probleme in legatura cu astfel de angajamente:1)    Exactitatea cifrelor comunicate de catre operatori era aproape imposibil de verificat si2)   Exista riscul considerabil de a ne regasi in situatia a doua tarife de terminare a apelurilor in retelele mobile, amandoua obligatorii in egala masura – tariful MTR la care s-ar fi obligat fiecare operator in fata Consiliului Concurentei si devenit obligatoriu prin decizia de acceptare, eventuala, a acestora si tariful MTR impus, tot prin decizie, de catre ANCOM, pe baza metodologiei LRIC.  Trebuie avut in vedere ca metodologia LRIC este bazata pe un operator eficient ipotetic, nu pe oricare dintre operatorii care sunt prezenti pe piata romaneasca, iar rezultatele sale pot fi vazute, in cel mai bun caz, ca o medie a costurilor efective ale fiecarui operator.  In consecinta, era aproape o certitudine faptul ca dupa finalizarea procedurii de angajamente, estimata a avea loc cam in acelasi timp cu calculatia efectuata de ANCOM si cu decizia acestuia care urma sa stabileasca nivelul maxim al MTR, operatorii, piata si orice persoana interesata s-ar fi regasit in situatia ciudata si de nedorit de a trebui sa aplice nu unul, ci doua tarife! O astfel de situatie era, desigur, de neacceptat. 
Pe de alta parte, Consiliul Concurentei a remarcat ca, in ciuda actiunii intreprinse de ANCOM, care ar fi rezultat cu siguranta in reducerea nivelului maxim al MTR la nivele apropiate de cele din alte State Membre, exista inca o “zona de risc” potentiala, care putea reduce sau chiar anula efectele pozitive ale unei astfel de reduceri.  Pentru a intelege mai bine punctul slab identificat, trebuie spus ca pretul final, platit de utilizatorii unui operator este format din doua parti esentiale: tariful de terminare al retelei in care apelul este finalizat si marja comerciala (incluzand costurile proprii) a operatorului in a carui retea apelul este initiat.   In vreme ce reducerea primului element ar crea conditiile necesare pentru o reducere de ansamblu a pretului de retail, operatorul in a carui retea apelul este initiat poate, de asemenea, sa profite de aceasta reducere si sa majoreze marja sa comerciala iar pretul final la consumatori poate ramane neschimbat sau poate suferi doar o reducere minora.  Acest lucru nu trebuia sa se intample si Consiliul Concurentei a comunicat operatorilor investigati ca ingrijorarile sale concurentiale privesc posibilitatea de a discrimina intre tarifele aplicate in interiorul retelei de domiciliu al utilizatorului (“on-net”) si tarifele finalizate in alte retele (“off-net”).   Cu alte cuvinte, operatorii ar fi trebuit sa nu profite in mod nejustificat de reducerea MTR si sa se angajeze ca vor transfera acest beneficiu catre consumatori.  Consiliul Concurentei a decis ca trebuie acoperita si aceasta zona si si-a modificat ingrijorarile in mod corespunzator.  Operatorii au inteles intr-o foarte mare masura ingrijorarile modificate si s-au obligat sa puna la dispozitie si sa mentina pentru o anumita durata (cel putin 1 an dupa aprobarea finala a angajamentelor de catre Consiliul Concurentei) – atat pentru serviciile pre-platite (cartelele prepaid), cat si pentru cele pe baza de abonament (postpaid)  cel putin o oferta care nu diferentiaza intre destinatia apelurilor (on-net sau off-net).  In plus, o astfel de oferta va trebui sa fie atractiva – sa fie disponibila pentru un numar cat mai mare de utilizatori, la modul ideal tuturor utilizatorilor dar cel putin pentru asa numitii “utilizatori marginali” – cei care ar avea mai mare nevoie sa efectueze apeluri in afara retelei de domiciliu si pentru care costurile de transfer ar fi mari.   Este interesant de remarcat ca evolutiile din piata au mers deja in aceeasi directie cu cea avuta in vedere de catre Consiliul Concurentei – in decembrie 2012 unul dintre operatori a inclus deja un plan tarifar nediscriminatoriu in oferta sa de retail iar ceilalti operatori mari au urmat rapid acelasi trend (concurenta obliga!).  Aceasta evolutie este un semn bun ca astfel de planuri tarifare sunt viabile, benefice pentru consumatori, fara a crea constrangeri inutile operatorilor.    In plus, unul dintre operatori – RCS&RDS (Digi Mobil), cel mai mic dintre cei 4 operatori investigati – s-a angajat, in subsidiar, in conditiile in care angajamentul de a nu discrimina nu va fi considerat suficient, sa reduca tariful MTR aplicat de acesta la nivelul de 1 eurocent/minut, care include costurile proprii si o marja rezonabila de profit. Acest angajament este interesant, in masura in care ofera o imagine asupra nivelului MTR calculat de ANCOM pe baza metodologiei LRIC.  Daca Digi Mobil, cel mai mic operator de pe piata are costuri sub nivelul de 1 eurocent/minut, poate fi prezumat ca operatorii mai mari, ale caror investitii in retele sunt in mare parte deja amortizate si care beneficiaza de economii de scara mult mai mari (sa nu uitam niciodata Legea lui Metcalfe!), ar trebui sa nu aiba costuri mai mari decat acesta (desi retelele mai mari implica si costuri mai mari) iar tariful de terminare a apelurilor in retelele mobile care va fi impus de ANCOM nu ar trebui sa fie mai mare decat acest nivel de referinta.Acesta este contextul pe care l-am promis, Doamnelor si Domnilor.  Puteti sa atacati de acum – doar cu argumente valabile si puternice – la datele de contact mentionate pe pagina de internet a Consiliului Concurentei (servicii@consiliulconcurentei.ro) dar puteti folosi si acest blog ca si camp de batalie!